Ce zi e azi?
Un gând mi-a-nflorit, rămâi pe loc! dorința e una... strânge-mă-n brațe ca pe un anotimp dezfrunzit dar nu ca altădată arătându-mi iar rănile una câte una ca și cum după urme de ciută ai umbla
December 2018
Dincolo de tine… mult mai departe
Cuvinte din cuvinte, misterioase, ritmice, înaintează către necunoscut, pe orbita vieții, între două focare, se mișcă, fixându-și elipsa. Dintr-un potir, ca sucul sâmburilor de rodie, picăturile de sânge rescriu în neant un alt început în
Și dacă…
Și dacă toamna, totuși nu-i părere și vine cu alaiul ei de nori, cu ploile de frunze ca de miere, cu-o altă simfonie de culori să o primim și noi cum se cuvine, cu pâine
Eu nu sunt doar un om
Eu nu sunt doar un om- Sunt un crâmpei din tot Ce mă-nconjoară- Și simt Infinitul cum Mă mărginește În întregul lui, Și m-amăgește, Știind că sunt încă Departe de-ai atinge Perfectul. Eu nu sunt
Nefraţi
Cand frați se ceartă pentru ce părinții au trudit, Ori niciodata n-au muncit, Ori sangele in apă a sfârșit! Si dacă sângele se face apă... Si dacă inima a inlemnit în loc sa bată... Ce
O istorie dezolantă
"Nimic nou pe frontul de vest" de Erich Maria Remarque. Paul Baumer și alți colegi de-ai săi de clasă sunt mobilizați în Primul Război Mondial. Moment în care lecțiile despre datorie, slujirea statului, muncă, cultură,
Fara titlu
Un licar de apa E tot ce iti cer, O boaba de roua Pe-un lujer stingher Ce-n soare se stinge De setea de-a fi, O boaba si-atata. Si-apoi… tu vei sti!
Bucuria
Ca un înger căzut, apa îi cere cerului culoarea. Dezgolit până în miezul tău - adevăratul mormânt al călătorului - prin abandon te înfrunți. Ești azvârlit în gheața de dincolo, acolo unde visele nu pot
Ce rămâne din noi după…
Îmi este greu să scriu despre ea nu pentru că nu am cunoscut-o suficient – poți, oare, cunoaște pe cineva cu adevărat, totuși? – ci pentru că vreau să v-o redau tot pe-atât de frumoasă
Sonetul frunzelor de-apoi
Atâtea frunze mor și cad, Când mai abrupt, când mai ușor, Pe un covor înșelător, Un Styx al lor, un fel de vad. Sunt smulse dintr-un ultim vis Cu mângâierea din apus, A brizei care
Adio, toamnă!
Acum ți se încheie odiseea, Bogat și frumos ți-a fost episodul, Azi, vântul îți plânge melopeea Și ciorile îți cântă prohodul. Copacii își scutură veșmântul Îngenuncheați de întristare Iar pana își plânge cuvântul Cu prea
Coșmarul de sfârșit
S-a îngrozit pădurea trezită-n dimineață De albul ce-a-nvelit-o cu nedoritu-i voal, Se zvârcolește râul sub platoșa de gheață, Iar frigul este rege-n tabloul hibernal. Nici nori nu se arată, iar Soare nu mai este Deasupra
Arta declamației
Ființele umane, sunt acelea ce se proclamă complexe. Dar unde se reflectă acea plurivalență? Gândurile definesc al nostru caracter. Dar ce se întâmplă cu cei ce au momente când dețin capacitatea de a se detașa
Havasi Balázs sau pianistul-scenograf
A înţelege muzica, înseamnă să înţelegi că un sunet respiră prin alt sunet, că tăcerile sunt păsări vii ce au aripi. Luna noiembrie ne prezintă un Bucureşti învăluit în tandreţea sunetelor de pian. În acest
Trandafirilor
Trandafirilor, Pentru care vei ucide vena ce pulsează viața. Acea venă plină de viață și amestecată cu un sentiment de ataraxie apatică. Îți vei petrece zilele numărând petalele lor până la crepusculul lor uscat. Îți