Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
Atâtea frunze mor și cad,
Când mai abrupt, când mai ușor,
Pe un covor înșelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.
Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.
Și cad, și cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,
Și curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i triști, lăsându-i goi,
În lumea frunzelor de-apoi.
