Trag de mine, explodez pe dinauntru,
La exterior indiferent și rece,
și parcă se-ntrece cu mine un alt eu cât zece,
apoi dispar un timp, cât, interiorul se reculege.
Visez multe, uneori mă visez în munte,
Mi-e frica de singurătate, mi-e dor de-o sora,
vreau un frate, să fie capabil să mă-nțeleagă
că uneori, cu oricât de multe sinapse, nu se leagă.
Mă vreau bun, am impresia că-s mereu la coadă
toți din jur ma ovaționează, ma simt pradă,
am impresia că totul e o minciună, unde-i calmul?
Omul de vis al exteriorului și-a pierdut șarmul.
