November 2017

Ți-s pescărușii treji deja, iubire?! Marea-i cuminte-n somn încă se scaldă, Cu leneș ochi se-nalță dimineața, Cocoșul boltei, mut, privește-n apă. Nu e cocoș?! E soarele ce-aseară Sa îmbrăcat în pene de apus, Și-a adormit 

Am să continui să trăiesc, Prin ochi tăi şi gândurile tale, Neobosit să hoinăresc, Uitându-mi repetat nescrisa cale. Am să te-admir pe înăuntru, Când am să urc şi-am să cobor, Cu liftul de la epicentru, 

De vrei, poți şterge stele albe de pe cer Iar zilele-mi să le așterni pe foi nescrise, Poți să-mi iei visul pur, născut doar ieri Şi să-l arunci în împlinirile ucise, Poți vara, iarnă să 

Lumea-i cea care te-nvaţă, Că o roată, este viaţă. Mereu te rostogoleşti, Atât timp cât şi trăieşti. Chiar în cercul cel perfect, Se trăieşte imperfect. Se începe cu-nceputul, Căutând mereu sfârşitul. Ştiu, surprize sunt în 

Pașii se pierd pe poteci, Zile dansează prin ploi, Nopțile curg tot mai reci, O iarnă răsare în noi. Țes întrebări pe un gând Mult adâncit în uitare. Patimă, goană și vânt- Tovarăși ne sunt 

fierb în toate durerile lumii nici nu ai crede nu-i așa prietene mă privești că pe o nălucă de după ochiul de cristal îţi apar rece şi te faci că simți mi-e inima clocot albastru 

Peste pădurea de săruturi trecusem si-o mănastire și tot ce era se făcea și pierea. Toate neliniștile luau forma penelului și eu mi le tatuam pe piele. Așa scriam și desenam , pe pielea mea. 

Mă recunoști? Sunt glasul dimineții Ce ți-a ieșit în drum cu ciocârlii, Un clopot, săruta pe creștet ziua În clipa când la geam ai răsărit. Un dangăt lin se risipea în cercuri Duminica-mbrăcând în sărbători, 

Te-am căutat și ieri și astăzi, În mine însămi, pe stradă și chiar noaptea prin somn, Dar nu te-am găsit. Te-am căutat ca să-ți mărturisesc, Criptat și contradictoriu, Un sentiment la fel de nesigur Că 

Iubite, se lasă peste lume o pătură a ceții... Îmbrățișează-mi trupul simt frigul vieții. Lasă sufletele în tăcere să-și vorbească Pe drumul nostru, îndoieli, nicicând să crească. Îmbrățișează-mă cu aripi deschise ca-n vară În sânul 

Ce bine e să te știi iubit! Ești în permanență fericit, Te simți altfel, te simți deosebit, Nu te poți opri din zâmbit! Simți că inima îți dă pe dinafară, Nu contenești să te miri 

Moartea nu ne dă preaviz, ea umblă-n colectiv, pe altarul ei aprinde trupuri de Rai, în jurul pământului gravitează Iadul. În Cer rămâne doar un zbor al îngerilor cu aripi strivite de tălpile răului. Doamne,