Într-o lume saturată inflaționist de imagine, apelăm în mod paradoxal tot la imagine pentru a ne salva de efectul de supra-acumulare! Artistul fotograf își asuma involuntar un rol soteriologic, el se plasează în zona percepției
In linistea noptii se aude un zgomot E un semn de intrebare Ce doreste raspunsuri. Miroase a vechi Miroase a nou, Nu mai stiu cine sunt Cine am fost Nu ma mai stiu pe silabe
Se spune-adesea despre trandafiri, Că-s flori frumoase, că sunt vii, Te uiţi la ei şi nu te miri, Că-s florile iubirii – Ştii? Adesea i-am sădit în mijlocul grădinii, I-am urmărit crescând, i-am îngrijit Şi
Crepusculul acesta mă prinde mut şi trist, prin venele durerii mai trece-un pic de miere, am să te reconstitui, atît cît mai exist, din tot ce-a fost visare, din tot ce-a fost cădere. Ți-am răcorit
Se spune că... pentru ca să atingi cerul cu mâna, trebuie să ai picioarele bine înfipte în pământ, și degetele ca niște petale, îndreptate către stele. Se spune că... pentru ca să asculți marea, trebuie
Traiesc incet caci dorul nu ma lasa Si simt singuratatea, e gri si e tacere. Frumosul nu mai bate la poarta casei mele, Ma lasa pustiita, eu fara tine nu-s "acasa". Cuprinde-ma in brate,mi-e dor
Ti-as spune : Opreste-te! Mai da-mi putin din tine, din timpul care ti-a mai ramas. Opreste-te din cautarile tale niciodata la fel. Odihneste-te o vreme pe tamplele mele pana cand vei uita si fa-te totuna
Rasuna strasnic orice întrebare: Cum poate sa priveasca-n zare? Cum poate zambet sa mai nasca? Cu chip senin, expresie fireasca. Credeam ca-s totul si-ntro-zi, Candva, noi ne vom contopi. Credeam ca simti ceva curat, De
Genunchii mi s-au vindecat de tine ca de o boală Care-ţi lasă cearcăne în inimă Şi-n buzunarul drept noi avem gust de fân Aşa începe capitolul scris în venele mele fierbinţi De când nu mai
Viaţa omului este precum o rumbă. Nu trebuie să privești această afirmație blazat. Nu fii un spirit gregar! Oamenii tind să uite de plăcere sau poate chiar de fericire! Tehnologia contemporană ne inculcă anumite idei!
Suspin pentru tine frumoasa mea țară, Suspin cu suspine de dor și alean Căci tot ce-am primit din străbuni stă să piară Și mușcă din tine străinul viclean. Iubita mea Dacie, poală maternă, Iubiții mei
tu mă visezi dar eu... eu nu exist (o mută avalanșă mă cuprinde un pic mai am și-n aerul cubist pământ de stele pe nisip voi vinde voi vinde toată-această veșnicie așa cum e nu-mi
Cand soarele nu mai apune, Momente calde, vremuri bune, De-un gand apropiati mereu, Noi impreuna, tu si eu. Cand soarele nu mai apune, In linistea ce se asterne, Zambind mereu ca-n prima zi, Noi impreuna,
Acum peste un sfert de veac am avut privilegiul de a îl avea ca profesor pe domnul Vasile Fanache, un om pe care l-am admirat mult și căruia i-am mers, nu știu de ce, la
Să te ‘nfășor cu dulcele nesaț al mâinilor cuprins de dor? Sau să te-ncânt cu al meu amor de poezie în cald veșmânt, și dintr-un nerostit cuvânt cu nesecată bucurie să-mi iau avânt, iubindu-te cum
