Suspin pentru tine frumoasa mea țară,
Suspin cu suspine de dor și alean
Căci tot ce-am primit din străbuni stă să piară
Și mușcă din tine străinul viclean.
Iubita mea Dacie, poală maternă,
Iubiții mei munți, din Ceahlău în Bucegi
Bătrânii tăi plâng când pun capul pe pernă,
Te plâng că-ai ajuns un ținut de moșnegi.
Străbunii eroi clocotesc de mânie
Și spumegă zarea de fierberea lor,
Ce facem acum cu a Daciei glie?
Poporul cel dac a ajuns migrator.
Ieșiți la lumină oșteni până-i vreme,
Suntem încă vii și cetăți mai clădim,
Căci sună din corn Decebal să ne cheme
La luptă ca-n vremea de-atunci să pornim.
Suntem generația cea mai datoare.
Suntem generația marii erori-
Datori cu o țară copiilor care
Pe drept ne vor spune la toți, vânzători!
