Trandafirii

Se spune-adesea despre trandafiri,
Că-s flori frumoase, că sunt vii,
Te uiţi la ei şi nu te miri,
Că-s florile iubirii – Ştii?

Adesea i-am sădit în mijlocul grădinii,
I-am urmărit crescând, i-am îngrijit
Şi tot aşa de des, eu m-am ales cu spinii,
Căci tot ce am iubit, m-a părăsit.

Şi mi-am jurat apoi să uit de ei,
Să-i fac uitaţi într-o grădină,
Că-n viaţă nu ai tot ce vrei
Şi pentru asta, nimeni n-are vină.

Leodora Stănescu

Leodora Stănescu De același autor

Mă numesc Dorina Vlăsceanu, însă toate poeziile mele au fost postate sub pseudonimul Leodora Stănescu, făcând un joc între zodie "Leo" şi prenumele Dora, la care am adăugat numele dinaintea căsătoriei. Lucrez într-un sistem dur, care, însă, nu a reuşit să-mi înăbuşe firea romantică. Sunt soţie şi mamă a doi copii. Din dorinţa de a-mi menţine spiritul tânăr, mă refugiez în poezie, versul iubirii fiind cel care atinge inima.

Recomandări

Adaugă comentariu