nemuritoare culori, fierbinţi valuri de nelinişti
revarsă cu tandreţe peste inima mea,
vorbele fară noimă nu i le mai pot înţelege,
dar atingerea, da!
vine încet, ca un ecou născut în ruine,
în alt foc mă cuprinde, cu mistere mă-mbracă,
rămân contemplând, imaginea unui dor mut,
când oboseşte şi pleacă.
uneori, prin urnele umbrelor rătăceşte cărarea,
alteori îi plange lumina de dorul cel greu,
dar vine, vine tăcând şi lacrima de pe obraz
i-o beau doar cu sufletul meu.
Ana Mariana …you wrote a splendid poem! Unconditional love is the only love there is ….Keep writing …..I wish you international success !