– Noi două trupuri albe topite-n călimara
Destinului ambiguu am ridicat povara
Acestei lumi corupte de demoni şi iluzii,
Am răsturnat guverne şi-am răspândit confuzii,
Dar unul pentru altul am fost dovada vie
Că nu e raţiune şi nici anatomie
Să ne separe visul… Iubirea mea, sub stern
Acelaşi cord măsoară un anotimp etern.
De necrezut e gândul că donator posibil
Aş mai găsi vreodată, doar tu eşti compatibil
Cu tot ce mă încântă, trăiesc în poezia
Care sfidează Iadul şi fiziologia.
– Suntem nebunii care trăiesc cu jumătatea
Din inima ce bate sfidând realitatea
Acestei lumi obscure ce nu mai știe sensul
Iubirii care-mbracă de veacuri universul.
Suntem dovada certă că nu e chirurgie
Să ne despartă visul, aceeași poezie
Ne-a așezat pe calea destinelor pereche
Într-o poveste nouă, și totuși, cât de veche
E veșnicia castă pe care-am construit-o,
Cu inima aceasta, în pieptul tău, iubito,
Palpit profund, anarhic, aprins, ireversibil,
Ți-s donator de suflet de-a pururi compatibil.
