Într-o lume saturată inflaționist de imagine, apelăm în mod paradoxal tot la imagine pentru a ne salva de efectul de supra-acumulare!
Artistul fotograf își asuma involuntar un rol soteriologic, el se plasează în zona percepției subiective, restaurând raportul dintre privire și lucrurile din jur prin intermediul lentilei fotografice. Ce obține? O imagine care se adaugă obsesiv sutelor de imagini pe care le procesam zilnic, dar împreună cu imaginea transmite o viziune, un fior metafizic și imponderabil al lucrurilor reprezentate.
Fotograful autentic – fără să știe – se comportă ca un medic homeopat, el nu ne salvează de avalanșa de imagini prin anulare și desființare a imaginii, ci ne servește în doza homeopată – similia similibus curantur – o alta imagine menita sa ne reașeze in orizontul saturat de mister, trezind în noi mirarea copilăriei, redeșteptând stisfacția filocalică a privirii.
