Institutul Italian de Cultura din București are plăcerea de a vă informa că începând de luni 18 până pe 28 februarie 2013 la Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Foaier (Str. Monetăriei 3, București) este
Ce au în comun Ion Barbu, Marin Preda, Nicolae Breban și Vladimir Colin? Dragostea pentru o singură femeie: Nina Cassian. Poeta Nina Cassian s-a născut pe 27 noiembrie 1924 la Galați, a publicat primul său
Întrebare: cât de romantică e o cerere în căsătorie dintre un țânțar și un armăsar? Dintr-o piesă precum "Cerere în căsătorie" de A.P. Cehov, ar trebui să iei aminte că ea, cererea în căsătorie nu
"Arta contemporană este, înainte de toate, o formă de gimnastică conceptuală prin intermediul căreia învățăm să coexistăm cu ceea ce nu înțelegem." Cuvintele îi aparțin lui Massimiliano Gioni, unul dintre cei mai în vogă curatori
O altă perspectivă asupra existenței. Iar dacă ați fost molipsiți de scurtul montaj realizat de către echipa Everynone (aveți aici alte două creații care, zic eu, chiar trebuie văzute), iată o invenție japoneză: stickere pentru ochi. Ce sunt
Artistului Marc Allante i-a venit ideea să arate lumii întregi cum au evoluat lucrările sale artistice de la primele desene și până la creațiile grafice executate la vârsta de 25 de ani. la vârsta de
1. A câta persoană din lume ai fost atunci când te-ai născut? O aplicație interesantă creată de BBC: pur și simplu introduci în câmpurile dedicate data nașterii și vei afla pe ce loc în populația
"Cerul se schimbă. Constant. Ca și când nu ar fi vreodată satisfăcut de propriul design, de propria culoare și formă și de textura norilor." "Asemeni unui scriitor care niciodată nu este mulțumit de propriile fraze,
"Poziția copilului", filmul regizat de Călin Peter Netzer, a câștigat marele trofeul al Festivalului Internațional de film de la Berlin. După ce a primit Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film, "Poziția copilului" a primul
Concursul Național de Scenarii iniţiat de HBO și derulat în parteneriat cu Asociația Pentru Promovarea Filmului Românesc a ajuns la cea de-a 13-a ediție. Concursul Național de Scenarii, inițiat de HBO România, în parteneriat cu Asociația Pentru
Ion Bârlădeanu: visul și coșmarul vieții de artist. Ion Bârlădeanu și-a trăit cea mai mare parte a vieții printre gunoaie. Astăzi, este cunoscut pe plan internațional și considerat de către unii drept singurul reprezentant autentic
Exact aceasta a fost întrebarea la care cei mai mulți oameni au încercat să afle răspunsul pe internet. Cel puțin așa spune Google în raportul său pe anul 2012. O întrebare la care tot el,
Tânărul pictor român Adrian Ghenie vinde o lucrare la o licitație Sotheby’s cu 140.000 de euro. Născut în 1977, la Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj. A avut prima expoziție personală
Pe 14 februarie de la ora 19:30 in Caffe Tabiet ridicam Baricada Iubirii si vom face o revolutie de culoare - Vom scrie impreuna MANIFESTUL iubirii pentru ca indraznim sa IUBIM, sa VISAM si sa
1. Cuplu dormind într-un tren din România O fotografie a marelui Henri Cartier-Bresson, părintele fotojurnalismului, realizată în anul 1975. Bresson, artistul care la începutul secolului XX a spus răspicat că arta fotografică înseamnă mai mult decât