"Salvator Mundi", un tablou ce îl înfățișează pe Hristos, a fost vândut cu prețul record de 450,3 milioane de dolari, de peste doua ori mai mult decât cel mai mare preț obținut vreodată pentru o
Ultima sculptură din seria "Muză Adormită" a fost vândută cu 57,3 milioane de dolari. Prima sculptură din seria "Muză Adormită" a fost creată de Constantin Brâncuşi în 1909. Realizată din marmură, sculptura i-a servit la
Știați că... Oficial, primul videoclip românesc a fost realizat în anul 1975. Este vorba despre videoclipul melodiei Andrii Popa, o melodie a formației Phoenix. Andrei Popa (sau Andri Popa) este un haiduc originar din Seaca,
Două fotografii mai puțin obișnuite. Cea mai mare panoramă realizată până în prezent este cea a muntelui Mont Blanc. O imagine impresionantă, prin care vă invit să vă plimbați aici. Peste 100.000 de stele (mai
Un altfel de record mondial. În 1946, jurnalistul Dick Fagan a observat de pe geamul biroului său din Portland, Oregon, o mică groapă în asfalt, pe locul pe care înainte fusese amplasat un felinar. Cum
Știați că... 1. zăpada este de fapt incoloră, însă cum lumina soarelui este absorbită uniform pe lungimile de undă vizibile, ceea ce noi percepem este "albul zăpezii"; 2. fiecare fulg de zăpadă conține, în medie,
Și cele mai bune idei de cadouri pentru iubitorii de carte. Institutul Nobel din Norvegia împreună cu editorii Norwegian Book Clubs au efectuat un sondaj asupra a o sută de autori din 54 de țări
Știați că... 1. Rețeaua de transport în comun de suprafață din București este cea de a patra cea mai mare din Europa (și una dinte cele mai dense de pe continent, transportând 2,3 milioane de
Pe ce mai dau banii unii colecționari. Poza care urmează se numește Phantom (Fantomă), aparține fotografului australian Peter Lik - cunoscut pentru pasiunea sa pentru peisaje - și a fost achiziționată în luna noiembrie 2014 contra
Un neașteptat record pentru învățământul românesc. Liceul Teoretic "Nikolaus Lenau" din Timișoara este singurul liceu din estul Europei la care au învățat doi laureați ai premiului Nobel, din două domenii de activitate diferite: Herta Müller, laureată
Și, în același timp, una dintre cele mai mari proiecții din lume. Pe 21 septembrie 2014, în cadrul Zilelor Bucureștiului, a avut loc "iMapp Bucharest 555", un eveniment a cărui unicitate a fost dată de
Știați că... 1. lectura poate ajuta la vindecarea unor afecțiuni? Se numește biblioterapie și, potrivit cercetătorilor, reduce starea de stres cu 67%, riscul apariției unor boli psihice este redus cu mai mult de o treime,
Câteva recorduri fotografice mai puțin cunoscute. Primul selfie din istorie A fost realizat de Robert Cornelius, unul dintre pionierii fotografiei, în 1839. O fotografie realizată în fața magazinului deținut de familia sa. Pe spatele fotografiei, Cornelius
O casă care are doar 122 de centimetru în punctul său cel mai "lat" (și doar 72 de centimetri în punctul cel mai îngust). Aceasta este cea mai îngustă casă din lume. Și, în cazul
O fotografie reprezentând tricolorul românesc a fost aleasă de site-ul Huffington Post drept una dintre cele mai frumoase fotografii ale anului 2013. Fotografia realizată de Vadim Ghirda prezintă un om ținând tricolorul pe ceea ce, la