Cele mai bune 100 de cărți

Și cele mai bune idei de cadouri pentru iubitorii de carte.

Institutul Nobel din Norvegia împreună cu editorii Norwegian Book Clubs au efectuat un sondaj asupra a o sută de autori din 54 de țări cu privire la “cele mai bune și de referință cărți din literatura universală”.

Printre autorii chestionaţi au fost Milan Kundera, Seamus Heaney, Salman Rushdie, John Irving şi Carlos Fuentes.

Iată în cele ce urmează lista celor mai bune cărți cărți din literatura universală, așa cum a rezultat aceasta din cercetarea menționată.

Cum este o listă și nu un top, am ordonat titlurile în funcție de prețurile la care aceste cărți pot fi cumpărate din România. (Accesând linkurile găsiți și o scurtă descriere a fiecărei cărți pe paginile magazinelor online de unde cărțile pot fi cumpărate.)

Prețuri până în 15 lei

Povestiri din Canterbury – de Geoffrey Chaucer – 3,40 lei
Moș Goriot – de Honoré de Balzac – 3,93 lei
Mahabharata5,39 lei
Moby Dick – de Herman Melville – 6,60 lei
– de Sofocle –
Jacques fatalistul și stăpânul său – de Denis Diderot – 7,98 lei
Foamea – de Knut Hamsun – 8,91 lei
Aventurile lui Huckleberry Finn – de Mark Twain – 9,45 lei
Sakuntala – de Kalidasa – 9,80 lei
Eneida – de Virgiliu – 10,88 lei
Pippi Longstocking – de Astrid Lindgren – 10,99 lei
Pedro Paramo – de Juan Rulfo – 10,99 lei
Educația sentimentală – de Gustave Flaubert – 11,34 lei
Doamna Dalloway – de Virginia Woolf – 11,36 lei

Metamorfoza și alte povestiri – de Franz Kafka – 12,03 lei
Fii și îndrăgostiți – de David Herbert Lawrence – 12,03 lei
Spre far – de Virginia Woolf – 12,60 lei
Suflete moarte – de Nikolai Gogol – 12,70 lei
Eseu despre orbire – de Jose Saramago – 12,70 lei
– de Paul Celan –
Lolita – de Vladimir Nabokov – 13,37 lei
O mie nouă sute optzeci și patru – de George Orwell – 13,37 lei
Băieții de pe strada noastră – de Naghib Mahfouz – 13,37 lei
– de Jonathan Swift –
Marile speranțe – de Charles Dickens – 13.70 lei
Mândrie și prejudecată – de Jane Austen – 13,70 lei
Castelul – de Franz Kafka – 13,74 lei
Nostromo – de Joseph Conrad – 15 lei

Prețuri între 15 lei și 30 lei

Povestiri și nuvele – de Anton Cehov – 15,09 lei
Iliada – de Homer – 15,13 lei
– de Chinua Achebe – 15,25 lei
Toba de tinichea – de Günter Grass – 15,38 lei
Procesul – de Franz Kafka – 15,95 lei
La răscruce de vânturi – de Emily Brontë – 16,45 lei
Basme și povestiri – de Hans Christian Andersen – 17,00 lei
Cântece țigănești – de Federico García Lorca –
Doamna Bovary – de Gustave Flaubert – 17,43 lei
Odiseea – de Homer – 19,25 lei
Memoriile lui Hadrian – de Marguerite Yourcenar – 19,50 lei
Berlin Alexanderplatz – de Afred Döblin – 19,64 lei
Demonii – de Feodor Dostoievski – 19,96 lei
Frații Karamazov – de Feodor Dostoievski – 20,07 lei
Roșu și negru – de Stendhal –
Sunetul muntelui – de Yasunari Kawabata – 21,33 lei
Dragostea în vremea holerei – de Gabriel Garcia Márquez – 21,45 lei
Middlemarch (vol. I) – de George Eliot – 21,91 lei
Middlemarch (vol. II) – de George Eliot – 21,91 lei
Middlemarch (vol. III) – de George Eliot – 21,91 lei
Middlemarch (vol. IV) – de George Eliot – 21,91 lei
Othello – de William Shakespeare – 22,00 lei
Străinul – de Albert Camus – 23,10 lei
– de Giovanni Boccaccio – 23,20 lei
Copiii din miez de noapte – de Salman Rushdie – 23,42 lei
Zgomotul și furia – de William Faulkner – 23,90 lei
Anna Karenina – de Lev Tolstoi – 23,96 lei
Un veac de singurătate – de Gabriel Garcia Márquez – 24,75 lei
Zorba Grecul – de Nikos Kazantzakis – 26,25 lei
Divina comedie – de Dante Alighieri – 26,60 lei
Iubire – de Toni Morrison – 26,91 lei
Casa Buddenbrook – de Thomas Mann – 27,49 lei
Regele Lear – de William Shakespeare – 30,00 lei

Prețuri peste 30 lei

Hamlet – de William Shakespeare – 30,03 lei
Absalom, Absalom – de William Faulkner – 31,11 lei
Bătrânul și marea – de Ernest Hemingway – 31,11 lei
– de Michel de Montaigne – 31,44 lei
Fire de iarbă – de Walt Whitman – 32,70 lei
Crimă și pedeapsă – de Feodor Dostoievski – 33,47 lei
Faust – de Johann Wolfgang von Goethe – 35,10 lei
Cartea neliniștirii – de Fernando Pessoa – 37,43 lei
Omul invizibil – de Ralph Ellison – 38,17 lei
Molloy. Malone murind. Nenumitul – de Samuel Beckett – 38,23 lei
Cartea lui Iov39,20 lei
Muntele Vrăjit – de Thomas Mann – 41,25 lei
Ulise – de James Joyce – 41,93 lei
Tristram Shandy – de Laurence Sterne – 44,04 lei
Don Quijote de la Mancha – de Miguel de Cervantes –46,20 lei
Gargantua și Pantagruel – de Francois Rabelais – 49,00 lei
Moartea lui Ivan Ilici și alte povestiri – de Lev Tolstoi – 49,00 lei
Omul fără însușiri – de Robert Musil – 49,95 lei
Ficțiuni – de Jorge Luis Borges – 50,69 lei
Idiotul – de Feodor Dostoievski – 52,96 lei
Metamorfoze – de Ovidiu – 54,00 lei
– de Edgar Allan Poe – 55,75 lei
O casă de păpuși – de Henrik Ibsen – 56,64 lei
Carnetul auriu – de Doris Lessing – 59,95 lei
Călătorie la capătul nopții – de Louis-Ferdinand Céline – 62,94 lei
Oameni independenți – de Halldór Laxness – 62,94 lei
Masnavi – de Djalal Al-Din Rumi – 68.74 lei
În căutarea timpului pierdut – de Marcel Proust – 82,50 lei
Medeea – de Euripide – 92,00 lei (teatru complet)
Război și pace – de Lev Tolstoi – 99, 90 lei
Poeme – de Giacomo Leopardi – 107,04 lei
Genji – de Shikibu Murasaki –
O mie și una de nopți134, 91 lei

(via)

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu