“Eram un țânc bălănei, cu capul mare și privirea sfioasă.”
“Cartea pe care mă năcăjam, urmărind cu degetul și cu priviri mirate buchi mari, întortochiate și cârligate ca niște gângănii, era abecedarul lui Creangă. Era o carte fără imagini, încâlcită și misterioasă. Învățasem pe de rost aproape toate cuvintele normale și-n fața mea era tot pâclă de nepătruns. Când, deodată, într-o zi, ca într-o scăpărare de lumină, i-am găsit cheia…
(…)Nu știu ce înțelegere bruscă, izvorâtă din adâncimile măruntei mele ființi, a legat deodată ca un fulger, sunetele, semnele și cuvintele. Cu o clipă mai nainte eram ca în fața unor hieroglife. Acum, cu bătăi de inimă înțelegeam că am găsit cheia care deschide taina cetirii.
Acest ceas al luminii ș-al înțelegerii celei mari a rămas legat în amintirea mea cu Capra cu trei iezi și cu povestea ciubotarului. Mergând fericit spre casă, mă opream din loc în loc și priveam pâraiele primăverii care curgeau cântând și scânteind pe marginea drumului. Pe urmă deschideam abecedarul și-mi verificam descoperirea…
N-am îndrăznit multă vreme să spun nimănui nimic, nici despre epoca de întuneric, pe care o socoteam ca o infirmitate a inteligenței mele, nici despre cheia de aur pe care o găsisem într-o zi cu soare. Cum am ajuns acasă, m-am gheboșat asupra cărțuliei mele ș-am izbutit îndată să scot din ceață Ursul pâcâlit de vulpe și Acul și barosul, povestirile pentru copii ale lui Creangă, de la sfârșitul vechiului și uitatului său abecedar.”
Mihail Sadoveanu (5 noiembrie 1880 – 19 octombrie 1961)
(fragment din volumul “În amintirea lui Creangă”, 1920)
