Poezie

Inima las-o în palma mea, şi taci, uitând de tot de ea, mă îngrijesc s-o pun în ţiplă, am s-o-nvelesc în foaie triplă. Iar tâmpla-ţi lasă-ţi-o uşor, fragilă-aşa, plină de dor, nu mai vorbi, nu 

Este o fire visatoare, Careia ii placea sa zboare Cu mintea departe, Dar problema era ca ramanea cu corpul pe-aproape. Intr-o zi s-a trezit, Visand la masa, Cu ochii gogonati, Mama o certa ca mancarea 

Demult, în lumina ce brusc exulta Din Sinele cast şi voinţa de-a fi, Vibraţia-naltă deja cunoştea Splendoarea întregului şi se crea Prin simplul impuls de a se dărui. Neantul, surprins şi profund tulburat Sorbi cu 

Iubite-ţi faci timp să vezi norii cum plâng cum îşi toarnă năduful amar cu găleata să fi strâns de ceva timp lacrimi în gând şi-acum că pot plânge, vărsarea e gata! Iubite-ţi faci timp să 

Frunze moarte, frunze de aramă, frunze... Peste tot: pe crengi, printre pomi, prin mine. Mă cuprind din tălpi până-n creştet tandre , Mângâietoare. Mi-a fost dor de ziua aceasta blândă, Fiica celei mult prea demult 

- m-am luat după el care ştia pădurea - nu te teme - mi-a zis, strângându-mi mâna - cunosc fiecare copac fiecare cărare poiană fiecare prăpastie nu te teme să mergem înainte trebuia să rezist 

Am găsit sub brad Surâsul tău, iar bradul s-a luminat pe loc de la bucuria mea... Am găsit sub brad Bucuria ta, iar fața mi s-a împodobit cu un zâmbet... Am găsit sub brad Sărutul 

Ochii mei zâmbesc Și-ți cânt, fetițo Îndragostite versuri albe... Suavul vis al firii tale blânde În liniște sublimă mă ’nconjoară Și realizez întâia oară: Din tot ce aș putea să-ți dau acum Nu aș opri 

Se făcea că eram două seminţe una lângă alta doi lujeri de liană înlănţuiţi apoi am devenit păsări de noapte încrucişându-ne zborul el şi eu apoi spre miezul nopţii am devenit lumini pe cer eu 

ziceai ca vrei sa ne jucam atunci nu mai sta holbandu-te la firea mea telurica n-ai mai vazut un om atat de putrezit pe interior pana acum? eu pot sa trec de ganglioni pana la 

Ma tintui cu privirea ta Si marea, ea, ma cheama, Simt c-as putea chiar disparea Dar ochii tai ma-ndeamna... Ma tin departe de-absolut De mreje nu-mi vad sufletul, E-asa un mediu cunoscut Dar tot imi 

Mă întreb uneori ce poți să faci? Ce poți să faci când, în surdină, îți bat în geam crengile unor copaci desfrunziți? Și tu ești singur în cameră. Ce poți să faci când, înlăuntrul tău, 

A ramas in locul in care ai parasit-o. Cerul a plans atat de mult pe spatele ei biciuit de degetele tale, ca o ustura si rana pe care i-ai facut-o cand ai zis 'Adio'. Acum 

Sunt un mort frumos care îți îngheață cu ochii palizi trupul cald tremurând în mâinile mele reci. Sunt un mort hidos care îți zgârie pielea de marmură și picteaza cu sângele tău apusuri. Sunt un 

De la îmbrăţişarea trăită până-n vibraţia vocii din seninul ochilor până la nerostirea cuvântului de la cântec până-n mătasea privirii de la Nimic la Dumnezeu te iubesc eu pe Tine!