nu-i așa? nu-i așa că dacă m-ai iubi ai țipa cu țipăt de cocor albastru împrăștiind negura sorții și înserările sângerânde ale vremii, astfel încât, stoluri de corbi să se împrăștie ca niște demoni eliberând
la scânteia lampii frunzăresc pagina launtrului ___ a câta oare ?! Cuprinsă-n coperta anilor Mă văd déjà silabă-n Chitara greierului flamând Cobor cărarea Ce duce-n pământ Mă rog să exist Ating o
În lipsa cuvintelor noastre, Podul pe care ne-am sărutat prima dată A îngheţat în uitare. E doar resemnare şi muzică-n surdină. Notele din lăuntricul nostru Se împrăştie pe un portativ erodat E doar un sunet
Am crezut că tu ești salvarea mea din Iad, că tu ești Făt- Frumos pe care l-am așteptat, că tu ești altfel… Am crezut că dacă sunt a ta, vei fi al meu. Am crezut
Abia trecusem de o vârsta Şi-mi cam pusesem viaţa-n cui Când, m-am trezit îndrăgostită De un bărbat, al nu-ştiu-cui. A oarecui eram şi eu, Mai plictisit şi mai calic, Dar nu-i folos de-averi şi bani,
uneori, când zbor, găsesc în calea mea bucățele pierdute din tine. mă plec, le ridic și le adun la piept. și vin să ți le aduc, dar când ajung la tine mi-e parcă teamă să
Trei flori am la fereastra Sunt in ghiveci, nu intr-o glastra Si-n fiecare zi imi povestesc Cat de frumoasa esti, tu chipul meu regesc. Imi spun ca esti si trista dar si zambesti cand te
Ce să-ți mai spun acum la ceas de iarnă, Când nici zăpada nu mă mai ascultă, Și cade împotrivă și e mută, Și n-are unde să se mai aștearnă! Ce să-ți mai spun când pașii
Prima ninsoare ne-a prins pe amândoi afară, Privind fulgii jucăuşi cum spre noi cobor. Eu mi-am aţintit privirea-n sus şi credeam că zbor, Iar tu alergai să-i prinzi în mâna ta caldă. Dar fulgii veneau
Sunt un vis morbid, vin din vid sau vii tu spre mine, sunt tot ce-ti doresti cand nu esti stresat si ti-e bine, sunt pasul mort cand tresari dupa 10 minute, sunt peisajul imperfect pe
Peste iubirile din pumnii mei stransi Pasc caii albi Printe crucile rasturnate Ale unui cimitir de timp irosit Scrasnesc din dinti tacerile Pulverizand fluturi vineti peste muntii care se bat pentru un gram de libertate
Colecţionez mai nou... timp Ubicuitatea temporală a erosului Aş vrea...să trăiesc momente.... Dar să fii şi TU acolo... Ar fi inestimabile să ştii... 19 jewels... rubinele anilor tăi Limba ta... poezie cristalină Părul tău... curea
Suflete naufragiate in apele intunecate ale singuratatii plutind spre nestiutul sfarsit in cautarea insulelor dragostelor Acolo unde infloresc pustiurile si vorbele aruncate in mare Cenusa ta ma poarta spre dincolo si marea amara Nu stie
Safir inestimabil Blue ciel pătimaş Boboc de angelic iris Pătrund prin ei Abis al inocenţei tale Albastru infinit al unui suflet pur Îmi dau fior de patimă ingenuă Pierdut mă simt,în valuri de speranţă Aş
Eminescu și eu, două entități întârziate: El, romantic întârziat, Eu, poet întârziat! Dar amândoi, căutându-ne Patria ideală, Ascunzându/ne timpul: El cu obstinație-drapel, Eu cu fluturi-drapel, Cu căluți-verzi-pe-pereți – drapel. Eminescu și eu ne-am întâlnit, Când