Pădurile se nasc la poarta către stele,
Ascund la pieptul lor și pasul, și cărarea.
Adună legănare, dar și foșniri rebele;
Prin cântecul din sevă, alintă resemnarea.
Fântânile se nasc la geana gliei plânse,
Când cad răzlețe spice sub coase ruginite.
O ciutură și-un lanț se zbat spre hău neunse.
S-apleacă iar spinarea, sorb greu buzele fripte.
Iar râul fierbe-n matcă, rostind o rugăciune,
În dans de unde șchioape, sperând într-o minune.
16 ianuarie 2016, Madrid
Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi. Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar
sau prin intermediul unei donații.
Mulțumim.
De același autor
Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.
