Poezie

într-o zi, ai să uiţi cum cădeau nopţile peste cearcănele mele târzii împietrite pe marginea lumii, în timp ce mă devorau aşteptările şi teama că n-ajungi la timp, că nu vii... într-o zi, ai să-mi 

Dirijor de suflete-i, iubirea! Ea "dispune", noi doar îi urmăm gesturile ample cu privirea potrivind nuanţe... Mai falsăm căutând acorduri şi motive ‘n fraze cu aromă de tumult fiindcă-avem cuprinsuri emotive. Armonia ne-o dorim prea 

E primăvara-n sărbătoare Și liliacul a dat în floare, Flori albe, mov sau violet, Trezesc al iubirii secret. În clipele celestului april, În suflete redevenim copil Și alergăm după fluturi în zbor Prin floarea albă 

Dacă m-ai întreba ce iubesc la tine Nu aș ști ce să-ți răspund. Te-aș privi cum mă privești și tu pe mine Încercând să găsești un răspuns La tot ce se întâmplă în tăcere. Când 

Am dorit Am mers mult pe pământ Am trecut de pe un tărâm pe celălalt Am văzut multă apă Am văzut mulţi oameni Am stat de vorbă cu unii dintre ei Am dorit, infinit de 

Dac-am să mor de dor, tu eşti de vină că m-ai lăsat pe prispa unui rând să te aştept c-un zâmbet şi-n surdină să-ţi murmur numele... Dar până când? M-au prins amiezi de gleznele plăpânde 

Fă-mă, Doamne, poezie, Să fiu lumii mărturie! Fă-mă, Doamne, un izvor, Să fiu veşnic călător! Fă-mă, Doamne, iară grâu, În lumina Ta să fiu! Fă-mă, Doamne, o câmpie, Să fiu verde-n veşnicie! Fă-mă, Doamne, un 

Oriunde-n lume ne-am muta Chiar și în bolțile cerești, Visul ucis de legi lumești Doar gându-l va mai săruta. Zadarnic vom mai căuta Îmbrățișari dumnezeiești, Oriunde-n lume ne-am muta Chiar și în bolțile cerești. Trecutul 

Şi poezia mea e tristă, şi scriu plângând, singurătate, Când umbra serii ţipă iarăşi, strigându-ţi numele pe stradă, Mă-nchid ca-ntr-o odaie veche, cernită de-amintiri plouate… Stau doi ochi trişti care încearcă prin firul timpului să 

Treceai desculţă-n dimineaţa asta, Prin mii de muguri de zăpadă nudă, Purtând atâtea gânduri la fereastra, Ce mirosea atât de primăvară crudă. Şi mâinele-ţi dansau prin aer vise, Când, din robia tristă, ziua se trezea 

Te chem să deschidem zăvoare De muguri din ochi înverziţi, Sub ploaia cireşilor în floare Să prindem fluturi dezmorţiţi. Te chem să deschidem zăvoare, Să despletim dorinţe interzise, La ceasul magnoliei în floare Şi al 

alungată de fluturi îmi țiuiau urehile şi el izbea uşa îndărăt inima mea-şoarece mort începea să putrezească afară era beznă şi o noapte rece ascuțită chiar de glasul lui încurcat dimineaţa îmi găseam urme în 

Magnolii şi vis de primăvară, Celestă simfonie a iubirii, Corole de o frumuseţe rară În anotimpul dezmorțirii. Ca într-o tainică splendoare, Se zbate infinitul să renască, Magnolia înalță către soare Toată iubirea pământească. Veşmânt feeric 

Iubesc în tine-a mea nemărginire Mă regăsesc în tine pe cărări Ne mai umblate, ne descoperite Tu, geografia mea cu patru zări. Iubesc în tine tot ce-n mine-i strâmb În tine totul e aliniat, Mi-ești 

într-o zi toridă de vară păpușile de porțelan își aruncă inimile încremenite sparg vitrinele și pornesc tăcute într-o procesiune numai de ele știută spre porțile îndepărtate ale cimitirului își strâng împrejurul trupului împuținat pardesiurile învechite(mirosind