Memoria își construiește ținutul. Câte poate ascunde un om sub chipul pe care îl poartă, câte povești, câte frici, câte secrete. Și drumuri ale căror porți pot fi deschise prin intermediul memoriei. Călătorii în timp,
"Să-ți păstrezi voia bună în toiul unei activități sumbre și peste măsură de plină de răspundere nu-i o ispravă măruntă: și totuși, ce-ar fi încă mai necesar ca voia bună?" (Friedrich Nietzsche, Amurgul Idolilor, Humanitas,
Ați cunoscut, poate, oameni care trăiesc într-o jelanie permanentă. Sunt aceia, din păcate, care măsurându-și suferința uită să mai traiască. Văicăreala, căci despre ea este vorba, se naște dintr-o percepție injustă a realității suferinței. Când
Rugăciunea este ca o lumină care umple spațiul în care a fost aprinsă. Și cu toate că genunchii tăi ating pământul, ea te înalță, te conectează, te umple cu liniște, cu regăsire, cu o stare
Modul în care privim viața, modul în care interacționăm cu oamenii ne creează lumea în care trăim. Când scriu aceste rânduri îmi vine în minte o imagine, mai bine zis o cifră, care are de-o
Aveam în curtea casei părintești o bancă așezată sub vie, unde mirosul florilor de regina nopții te putea face să te crezi într-un fel de rai. Într-un fir de somn mototolit de-o tristețe, acolo m-am
Carl Gustav Jung despre un subiect "al timpurilor moderne". Opiniei publice îi place sa creadă ca OZN-urile sunt reale, în vreme ce lipsa de încrederea in ele trebuie descurajata. Aceasta trezeste impresia câ în intreaga
Sîntem pămînt - mi-a spus - și am simțit cum mîna i se îndreaptă spre mine, ca și cum ar fi încercat, cu o grație a naturii neatinse, să mă ocrotească de tot ce ar
Chiar și lectura face "victime". Aceasta păgubește natura umană încă din cele mai vechi timpuri, iar istoria ne poate arăta câte orori au ieșit la iveală de pe urma ei. Despre pericolele pe care le
"Oamenii nu sunt făcuți să fie monogami" - fraza asta am auzit-o în toamna lui 2006, în fața facultății de Psihologie, când îmi așteptăm o colegă de grupă să mergem împreună spre casă. Mi-a atras
Sunt atât de multe lucruri după care tânjim. Dacă le-am aduna la un loc, ne-am da seama că tot ce ne lipsește e liniștea, somnul lin, simplitatea, echilibrul, libertatea. Și tânjim să le avem. Așezăm
"Lumea cinematografului caracterizată de fantezie și imaginație, este într-o goană continuă după originalitate." (Lazăr Cassvan, Unora le place filmul, București, ed.Eminescu, 1981, p.7.) Imaginația are un rol crucial în povestea filmului. Cum istoria se bazează
Zabovesc adeseori si ma intreb de ce simt aceasta nevoie viscerala de a cunoaste simplitatea... si nu doar sa o ating, ci sa ma cufund in ea, sa ma scald in insasi esenta lucrurilor, imbatat
Nu există pe lume oameni lipsiți de greșeli, de slăbiciuni. În schimb, există mult orgoliu, nepăsare, ură, prejudecăți, judecători. Sunt momente în viață, când omul își poate pierde sensul, și începe să simtă viața ca
"Eu unul mă voi supune tuturor greutăților, oricât de mari vor fi acestea, susținându-mi corpul prin suflet."(Seneca - Alt timp nu am) Despre suflet s-au scris și se vor mai scrie multe, dar dincolo de