de-atâtea furtuni copacii cocoșați par clopote palmele-n vânt desenează poteci șuieră vocile cerului la ușa podului casei se așteaptă un fulger să nască snopi aurii pe întinderea albastră fetițele pădurarului s-au rătăcit au făcut un
Chiar dacă nu vrei să accepți Zborul păsării ce astăzi pleacă Îți cere doar o iarnă să aștepți La primăvară are să se-ntoarcă. Chiar dacă nu știu de ce ai ales Petale să scuturi din
Numai tu... ți-ai imaginat Marea, O splendoare divină... Și-ai prefăcut Zarea, Într-o pepinieră de vină. Tu... mi-ai aruncat, astă-noapte, iubirea într-un hău? Și-ai privit Destinul făr’ de Dumnezeu? M-ai închis, în final, asemeneni unui lehău,
Mulți cunoaștem, din gravurile lumii, celebra Mîini în rugăciune a lui Dürer. Istoria acesteia este una cutremurătoare, plină de sacrificii și dragoste; este una din expresiile de iubire absolută de care sîntem noi, oamenii de
A căzut zăpadă albă, Rece, pură, ca o salbă. Peste case, munţi, poteci Stai la geam şi o petreci. Ea se-aşează liniştită, Dacă vântul n-o agită, Şi o duce într-o dună, Chiar acolo-n drum s-o
a venit vremea noastră şi ne-a găsit obosiţi mă privea tânăr din ochii tăi picurându-ţi pe buze amar mierea puţinelor clipe rămase până când va pleca lăsându-ne adormiţi ai surâs scurt cât vremea noastră cât
Privesc orizontul, contemplu, ating cu gândul interminabilele spaţii ce se înfăţişează ochiului şi liniştea cea supraomenească şi pacea ce pare a veni din adâncuri, pace ce îmi aminteşte de eternitate. Pare o altă lume. În
Mulțumesc pentru aripi, pentru cer, pentru zbor, pentru murmurul tainic al acelui izvor, pentru nopțile albe, pentru gândul durut, pentru vălul de ceață ce l-ai pus pe trecut. Mulțumesc pentru vise,pentru valul de flori, pentru
Din dorințe. Conștiente sau inconștiente care îmbracă fel și fel de forme, de chipuri și culori. O realitate care se construiește, care se întâmplă în momentul în care închizi ochii și care te poartă pe
te-am asaltat ca un fluture atras de lumină fulgerător şi neaşteptat ai făcut ochii mari şi am zburat peste câmpiile lor verzi uimit să văd cu fiecare an care trecea cum te întindeai nesfârşită sub
Chiar acum am auzit Zvonul ce s-a răspândit Cum că ar fi la zenit Anotimpul mult dorit. Că mi-e dor de primăvară, Nu e zvon, dar e hilară O dorinţă îndrăzneaţă Spusă-n iarnă, dimineaţă. Ducă-se
Citește-te cu dârzenia unei întregi armate, citește-te cu setea solului pârjolit, citește-te cu speranța cocoțată în vârf de spirit că faci bine. Nu te citi în grabă, precum o obligație, precum o temă anostă. Acest
În visu-ți tu mă înfierezi Ca pe un veritabil demon, Un demon pe care îl iubești și speri... hain, Că nu te vrea... în inima ta... Nu-s demonul căderii tale, Așa cum, adesea, pustiul privești...
Pic de mișcare Nu se simte-n aer- E ca o muzică Pe care-o recompun Din liniștea ce stă Să se îndoaie În stihuri vechi Și amintiri de scrum... Prin călătoare amăgiri Vegheate Numai de toaca
La nuit de feu. "Îmi schimbasem concepția despre călătorie: destinația contează mai puțin decât renunțarea. A pleca nu înseamnă a căuta, ci a părăsi totul, apropiați, vecini, obiceiuri, dorințe, opinii, pe tine însuți. Nu are
