Când mă trezesc dimineața, uneori mai indispus, auzindu-l pe vecinul meu cântând în baie mă las contaminat instant de buna lui dispoziție și încep să mă bucur de calmul benefic al lucrurilor mărunte. Eu cred
Mi-a plăcut mult acest gând a lui Albert Camus, atunci când ochii mei l-au descoperit printre multe altele dădătoare de înțelesuri. Dar, revenind la acesta, dacă omul nu este o idee, atunci ce este el?
O clipă... doar de o clipă e nevoie ca uitarea să se așeze peste memorie. O clipă și nu mai știi cine ești, timpul și spațiul își pierd însemnătatea. Privești oglinda și nu te cunoști,
Pfff... meniul zilei de azi, nori şi straturi de cenuşă. Şi gânduri la desert. Nu roze, nu spumoase, nu fericite. Nici nefericite - doar... terne. Amintirea clipei când ţi se sparge inima lovindu-se de asfalt.
Da, și timpul se ascunde sub straturi de cenușă purtate de acele lui. Și peste lumea lui adie vântul; o dată îl golește de frunze, ca mai apoi să îi descopere porțiuni cu tot ce
Se ia iubirea ca sentiment de analizat, i se admiră frumusețea, se așează cu grijă și când dai să o privești prin lentila microscopului: a dispărut! Și uite așa, iubirea te învață să nu o
Mă întorc uneori în anotimpuri de suflet, loc unde-mi dorm amintirile despre oameni dragi, suflete care mă privesc dintr-un cer nesfârşit şi a căror urmă în viaţa mea nu se va şterge niciodată. Curtea bunicii,
Și totuși oamenii renunță. Uneori cu atâta ușurintă încât te gândești dacă folosesc vreo unitate de măsură privind importanța lucrurilor; alteori, din încăpățânare, se insistă și pe pământ nefertil. Omul, sensibil la tot ce se
Timpul m-a facut sa intalnesc mai mult suflete decat trupuri. Am cunoscut suflete insetate de o vorba buna, calda, de o imbratisare. Pe cat de multe suflete, pe atat de multe vise, trairi, dorinte… Am
Așa cum pământul are nevoie de soare, așa și omul are nevoie de căldură umană. Căldura umană, cea care poate stinge setea de orice a omului : ea îi este apă, îi este vitamină, îi
Bună ziua! Numele meu este Jane și am de spus ceva important! Știu că nu este bine ca un copil să abordeze direct unele probleme! Mi s-a întâmplat să fiu pusă să îmi cer scuze
...e bine să nu fii acasă. Sau, să nu le deschizi ușa. Sub impulsul momentului omul (re)acționează, iar fiecare acțiune a sa aduce cu sine ceva, așa cum o face și vântul. Uneori poartă miresme,
Uneori credem ca suntem mai mult si ca putem sa reusim mai mult decat suntem si putem in mod real. Si nu este orgoliul cel care ne determina, ci alti factori de care nu suntem
E vital, din când în când, în miezul zilei, să ne permitem luxul unei detașate contemplări, aruncând o privire senină asupra evenimentelor și asupra lucrurilor din viața noastră, înțelegând că se poate trăi frumos, elegant
Mai ştiţi voi, oare, visele copilăriei? Unul dintre visele copilăriei mele se conturează în imaginea unui fluture cu aripi minunat colorate. Coloritul aripilor lor mă atrăgea într-un mod irezistibil. Vânam fluturi sau, mai degrabă, "vânam"