Mai ştiţi voi, oare, visele copilăriei?
Unul dintre visele copilăriei mele se conturează în imaginea unui fluture cu aripi minunat colorate. Coloritul aripilor lor mă atrăgea într-un mod irezistibil. Vânam fluturi sau, mai degrabă, “vânam” frumuseţea aripilor lor şi, în timp ce priveam fascinată amestecul de culori ce îmbrăca aripa fragilă, îmi spuneam în sine, surâzând uşor, că Dumnezeu trebuie să fie un pictor desăvârşit, căci numai un astfel de pictor poate îmbrăca într-un mod perfect şi minunat o aripă atât de fragedă. Mi-ar fi plăcut să fiu un fluture îmbrăcat în culori sau, măcar, o gingaşă pasăre pentru a mă înălţa într-un zbor lin sau rapid, după pofta sufletului meu.
Dar, pe atunci, nu ştiam că frumuseţea aripilor de fluture sau libertatea pe care o transmite zborul unei păsări pot fi cuprinse într-un suflet. Acum nu îmi mai doresc aripi de fluturi sau zbor spre înălţimi, ci un suflet îmbrăcat în coloritul aripilor de fluturi şi în liberatea unui zbor de pasăre.
