Te-ai gândit vreodată Cum sunetul ploii Te poate acompania Pe ritmul chitarei Ȋn bătaia fanfarei? Râuri de inspirație Curg acum Printre coardele instrumentului, Precum un bucium Ce plânge disperat La cutremurul stins de nori... O
Aud un plâns acolo sus , Din blânzi ochi lacrimi cad , Se preling pe obrazul descompus Şi se afund în liniştea pădurilor de brad . Aud un cânt venind dinspre apus , Un cânt
Plâng copacii. Poţi auzi durerea lor? Nici ploaia, nici lacrima ta n-o aude. Nici sfinţii nu le aud bocetul. Plâng copacii...
Ziua mov şi ora-ntoarsă, vioara tristă şi cafeaua-amară făr’ de zahărul sufletului uitat de chelnerul memoriei este tot ce-avem după tristeţea cea mov-de-toate-zilele desprinsă parcă din ţinutul albatroşilor. Ziua mov şi ora-ntoarsă – cărţile căzute
Între noi e un zid, între noi e-ntuneric, Când ai vrut să-mi vorbești, n-am mai vrut să te-ascult Și-am uitat că mi-ai fost pajiștea mai demult Când călcam, luminând, un tărâm ezoteric. Lumea ta... un
Ce cazatoare te avanti, pe bolta de cerneala si scaparand trezesti o lume moarta de milenii, esti unica ,mirifica-n menirea ta astrala si stele miliarde se minuna pizmase, lumina lor ,o sperii. Dar scurta ,vai
Pe malul unei scene restrânse de sonorități clasice, Încurcate pe alocuri în acorduri contemporane, Își făcea trainic drum un păianjen. Minuscul în delicatețea pasului, Își cauta un refugiu potrivit Pentru a sa pânză galeșă, Elegantă,
E-un sfat înțelept Primit de la un poet Ce n-a știut la timpul potrivit Să se-oprească din vorbit; A uitat să mai privească Iar sufletu-i s-a-năsprit: N-a mai avut, atunci, ce să iubească... S-a trezit
Uneori, fără să vrei, te întorci în timp, cu greu deschizi o uşă, intri prin perdeaua de praf, lipicioasă, persistentă peste tot, treci de pânzele de păianjen atârnate, faci câţiva paşi, în aerul apăsător simţi
Bună dimineața iubire! Cu ochi de înger și cu râs cristalin ne începem drumul. Strigăm, șoptim, ne-avântăm sau ne strecurăm tiptil prin anotimpuri, trăim. Iubim, urâm, pierdem iubiri, renunțăm și o luăm iarăși de la
Vreau să muşc de pe buze curajul cu vârful soarelui înaripat într-un suflet care pişcă la nesfârşit furia în obrazul încălzit decupând profilul mirosului tău împăturit în treizeci şi patru de bucăţi prinse în speranţa
Soarele imi arde-n suflet Pe tine-n ochi cand te privesc. Si, cand nu esti, aud un urlet De simt ca-atunci nu mai traiesc. Cu zambetul imi mangai trupul. Emotii, ganduri imi trezesti... Neincetat ti-as privi
Duminica intră în oameni scormonind întunericul de sub coaste , deschide ferestre să intre bătăi de clopot violet. Din icoane sfinţii surâd , ţipăt de ochi decolorat sfâşie tăcerea . Respiraţiile tac , din palme
Viața e o înșiruire de clipe de grabă, așteptare, trecere, prozaic împletite cu clipe de trăire intensă, sclipire, febră, bucurie. Și sunt clipe de fericire aproape totală, dar însoțite de sentimentul implacabilei efemerități. Ce așterne
Câteodată te simt cum adormi liniștit, cum respiri susurat ca un cântec șoptit, în căuș sângeriu când tu ești doar al meu și trăiești că trăiesc: tu prin mine, iar eu ritmul tău îl urmez
