Duminica intră în oameni scormonind întunericul de sub
coaste , deschide ferestre să intre bătăi de clopot violet.
Din icoane sfinţii surâd , ţipăt de ochi decolorat sfâşie
tăcerea . Respiraţiile tac , din palme se înalţă rugăciuni ,
aerul îngenunchează căci iată , trec îngeri cu aripi mari
cât o duminică care şterg lacrimile din ferestre .
Duminica este o poveste cu ore rotunde , cu mireasmă
de mir şi tămâie , cu iubiri mari cât o liturghie .
Duminica este o cetate în care se aprind muguri de
lumină , unde sufletele aşteaptă să primească felii de
început . În duminică capetele stau plecate pentru iertări,
pentru palma lui Dumnezeu aşezată pe ele şi pentru uitare.
Duminica e şoapta din calendar , cămaşă albă de crini
înfloriţi , pâine caldă aburindă , coaptă în cuptorul de lut.
Duminica e mare cât roata carului Sfântului Ilie , cu un
ochi ne face semn să o urmăm când coboară în spirală
peste lume . Trag draperiile … duminica urcă pe fir de lună ,
la capăt o aşteaptă îngeri cu candela aprinsă.
