Aud un plâns acolo sus ,
Din blânzi ochi lacrimi cad ,
Se preling pe obrazul descompus
Şi se afund în liniştea pădurilor de brad .
Aud un cânt venind dinspre apus ,
Un cânt , din vremuri de demult
Şi sufletul îmi plânge dimpreună
Cu plânsul de acolo sus .
Aud plânsul unor veacuri duse
Şi oamenii oftând în adormiri ,
Câte dorinţe-n ei zăcuse
Pe fir de gând în răsuciri ….
Aud cum plânge-n noapte luna
Când din vârf de brad priveşte ,
Cum se dezlănţuie furtuna
Şi cu furia ei , ochiul răului striveşte .
Aud un plâns de ţară ,
E plânsul tău , e plânsul meu ,
Că prea mult a început să doară ,
Cu noi plânge chiar şi Dumnezeu .
Poate odată – cine ştie ? – paşi de oameni buni
Călcând pământul vor culege flori
Şi vom uita de aceşti ani nebuni
Şi cine ştie ….poate odată vom fi mai iubitori .