Ploaie nevăzută

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Te-ai gândit vreodată
Cum sunetul ploii
Te poate acompania
Pe ritmul chitarei
Ȋn bătaia fanfarei?
Râuri de inspirație
Curg acum
Printre coardele instrumentului,
Precum un bucium
Ce plânge disperat
La cutremurul stins de nori…
O ploaie
Ce îi atinge trupul de lemn
Ȋn mii de fiori…

Te-ai gândit vreodată
Cum sunetul ploii
Te poate șterge
De printre straturile tale
De piele subțire,
Îți poate pătrunde
Printre măruntaiele
Oaselor în mișcare,
Ȋn străfulgerări şi-nsufleţire?
Ca-ntr-un extaz profund
De iubire arzând…
Ştiai că-ți poate chiar inunda
Ființa ta cerebrală
Cu descântece inspiraționale
Ȋntr-o succesiune ancestrală?

Oare de ce radiem ȋntr-atât
La auzul cântului
Sub potopul visceral al ploii?
Oare de ce alergăm despuiaţi
De întunecare lăuntrică
Prin ploaia aurică
Precum pruncii
La vederea mamei?…

Căci cea ploaie gentilă
Ne susură mereu a libertate,
A posibilitate…

Te-ai gândit vreodată
Cum sunetul ploii
Te poate împinge la pas iute
Întru nemurire,
Întru determinare,
Într-o sete de mai mult
Din tine însuți,
De propria ȋntâmpinare?
Și apoi te întreabă:
“Ce n-ai lăsat pe mâine
Și ai făcut azi?”

Te-ai gândit vreodată
Cum sunetul ploii
Te poate sălta
Pe munții stâncoși
Până în vârful piramidei de piatră,
Al văzduhului de vată?
Cum altfel ai ajunge acolo
Dacă nu cu ajutorul
Stropilor de ploaie călăuzitori
Și al cuvintelor îndrumătoare
Presărate pe stâncile abrupte
De gânditori şi călăuzitori?

Te-ai gândit vreodată
Cum sunetul ploii
Te poate seca de propriul ego,
Cum te-ar lăsa sfârșit
De aprigele puteri ale răului,
Ale tendințelor distrugătoare
De nimicire a ființei
Şi a spiritului?
Dar ea te curăţă mereu
Ca pe un covor de rafie
Bătut la soare
Și uscat în pridvorul casei
Cu hărmălaie,
Te sapă precum fulgerele
Ce țes crăpături în nori
Având drept ghid
Ai cerului fiori…

Ploaia… o entitate mereu în mișcare,
Mereu la pas reped
Prin hăţişurile ielelor fantasmatice,
Prin rodul pământului,
Prin viscerele plămânului,
Tăiată prin firelele aerului nevăzut,
Ȋn infinitul polului pierdut.

Ploaia… element primordial
Al noilor lumi,
Al vechilor orânduiri.

Ana Lucretia Nedelcu

Ana Lucretia Nedelcu De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu