când i-au desfăcut pieptul, ca să-i ia inima, : să fii atent!, îi spusese ea, pentru că, într-o zi, o să am nevoie de inima ta! și ziua aceea venise, el era pregătit s-a dus,
Ma tot gandesc la tine..., la poseta ta rosie fara catarama. Ma gandesc la rujul tau rosu ce inca-l pastrez... pe telefonul de la duș, la privirea ta rosie ,cand uitam sa-mi schimb ciorapii. Gandesc
Stau la Podul de piatră și privesc spre oraș, în depărtare, cu insistență. Clădirile se înaltau semețe în orașul de la poalele pădurii. De-aici, de sus, de pe platoul pe care-l știe de când lumea,
Ai vrea să fii o pasăre de foc cu penele lungi, albastre şi verzi, Ai vrea să ai o inimă purpurie, de catifea Ce murmură tăcut, Peste care să curgă apă cristalină din izvorul zborului.
Ecoul întrebărilor străbate închise universuri interioare. Acolo unde mergi tu Moartea te-nsoţeşte, pas cu pas. Cei ce se-aseamănă călătoresc prin trecutul zilei de mâine, prezentul din fluidul anilor din adâncul timpului mistuitor. Distanţe-ntinse în toate
În acea vară când părea că doar obișnuitul poate să se întâmple era atâta liniște aparent de deplină pace de fapt era o liniște de dinainte de o furtună devastatoare, tenebroasă, cumplită Zmulși de țarină
Oglindire a realității în ficțiune. O cercetare riguroasă trebuie, în mod cert, să aibă o fundație solidă, iar materialul pe care eu l-am ales pentru construcția ce urmează este HÂRTIA. Căci așa cum bine Anne
Ce extaz ieri la mall,..., De trei zile visam ,doar pantofi si rimeluri si strampi, si bucati de ragaz risipite pe scari. Fragmente de viata ramase–n erata, zdranganele expuse-n vitrine de vata si eu,... fara
Privește-mă de-aproape, să-mi vezi umerii goi de cântecul zăpezii și mugurii cei noi ce-așteaptă să-nflorească... Privește-mă așa cum, la-nceput de vremuri, doar Dumnezeu privea! Și să mă vezi frumoasă ori doar-așa cum sunt: o Evă-ndrăgostită
Fiecare om cu povestea sa, dintr-o poveste cresc noi poveşti, - Un timp oprit doar! Opriţi timpul, dar cu clipa ce facem? O simţim, o trăim, ne-ntoarcem, apoi, în cercul unde ne regăsim. Orice sfârşit
Aș fi vrut să te-ating dar acum nu mai pot de sub lespezi de cer, din tăceri să te scot, nu mai pot să mai fac să-ți mijească tulpini, chiar de-n mine-au rămas, încă vii,
Și, dacă am avea bujorii în luna octombrie, Poate nu i-am mai vâna cu ochii și cu mâinile noastre, Atunci când ploaia ar cădea peste scaunele pustiite de (ne)locuitorii ei... Și, dacă am avea bujorii
De ce-ai venit în astă lume? căci toate parcă-s prea străine și prea nepăsătoare trec sorbind din seva ce te ține. Și ce motiv ai mai găsi să mergi spre acel ceva atât de îndepărtat,
Lacrimi albastre miezul nopţii a picurat, în tăcerea ei transparentă călătorim spre stele, e o chemare, un dor crescut din lumină. Toate vin nevăzute spre centru, deşi toţi le văd depărtându-se de el! Turbionul vieţii
Era un om a cărui liră desprinsă din mare şi din cer îşi continua cântul, (simţea seva dar n-o putea opri din curs) chiar dacă, doar vântul îi înţelege mesajul purtat de sunetele corzilor, ştia