În acea vară când părea că doar obișnuitul poate să se întâmple
era atâta liniște
aparent de deplină pace
de fapt era o liniște de dinainte de o furtună
devastatoare, tenebroasă, cumplită
Zmulși de țarină ca pruncul de mamă
și aruncați în trenul ce ducea spre alte tărâmuri
străine, reci, nerodnice
un drum lung –
frică, sete, foame, gemete, caznă
Ajunși mai puțini decât pornise-ți
lipsiți de toate ale voastre dragi, scumpe, sfinte
Proba supraviețuirii, credinței, rezistenței
pe care avea s-o treceți
spre surprinderea călăului
care va vrut îngenunchiați
ați rămas verticali
în fața la toate câte aveau să vie peste voi
Ați omenit un pământ sterp, pustiicios
dar gândeați în fiecare clipă la pragul vostru
la șorcovul ce sălbăticea fără voi
la casa ce vă aștepta cu ferestrele triste
visați la ziua când vă veți întoarce
să fiți primiți cu bucuria tatălui pentru fiul risipitor
care să șteargă toată obida
nu din nesăbuință ați rătăcit
și poate de asta nimeni nu vă aștepta?
oriunde străini
