Scusate se esisto! / Do You See Me?
Ce te faci când ești o femeie tânără, drăguță, cu o droaie de diplome în arhitectură, adunate din întreaga lume, și cel mai bun amic al tău îți declară că “deși ești greșită, ești perfectă așa cum ești” (“Ti vesti male ma non te ne frega inciampi sei tutta sbagliata ma sei perfetta così”)? Din păcate, angajatorii nu sunt prea impresionați de abilitățile ei profesionale fiindcă este… femeie, iar Francesco, bunul ei prieten, e… gay. Eroinei din comedia Scusate se esisto! nu îi rămâne altceva de făcut decât să pretindă că este altcineva și așa, poate-poate, va amăgi soarta.
Deși o cheamă Serena/Luminița (traducere aproximativă) nu poate fi mereu voioasă și luminoasă, mai ales când se luptă de zor cu prejudecățile: despre angajare (încă) nu poate fi vorba, nu are un iubit potrivit, iar mama și mătușa, de la țară, o tot cicălesc să se căsătorească.
Pe acest traseu dificil, cel care o sprijină este Francesco, un homosexual simpatic, care “fentase gura lumii” și fusese căsătorit, ba chiar, din acel mariaj, rămăsese cu un fiu. Așadar, Serena și Francesco vor ajunge să aibă o legătură puternică și se vor ajuta unul pe celălalt în momentele de cumpănă ale vieții. Ei vor învăța unul de la altul că, pentru a fi tu însuți/însăți, uneori e mai bine să pretinzi că ești cu totul altcineva. Oare așa să fie? “If you want to be somebody pretend you’re male, probably not gay, and unfortunate you if you cihappen to be an intelligent woman.” Acesta devine mesajul filmului realizat de Riccardo Milani, care se bazează pe cazuri desprinse din realitate (arhitecta Guendalina Salimei).
Serena Bruno (fermecătoarea Paola Cortellesi) este arhitecta care a revenit, după un masterat la Londra, în “Cetatea Eternă”, năzuind să-și împlinească visurile. Refuzată de angajatorii la porțile cărora bătuse, ajunge într-un restaurant în care îl întâlnește pe șarmantul Francesco (carismaticul Raoul Bova). Odată stabilită legătura de amiciție, Serena se bizuie pe sprijinul lui Francesco în bătălia contra sexismului, care-i blocase accesul la o slujbă pe măsura pregătirii sale. Proiectul ei de reabilitare a clădirii Corviale va fi realizat de Serena Bruno, dar întrupată de chipeșul ei amic.
Quiproquoul nu mai reprezintă de mult o noutate într-o comedie, mai ales dacă e produsă de italieni. Așadar, regizorul și soția sa (protagonista Paola Cortellesi) au fost entuziasmați de scenariul semnat de Giulia Calenda și Furio Andreotti și-au produs o peliculă plină de situații comice, momente romantice și multă duioșie. Deși e încărcat de numeroase și (inevitabile) clișee (multe inspirate din clasicele La Cage aux Folles, Being John Malkovich și Full Monty) despre homosexualitate, Raoul Bova smulge suspine și admirație de la spectatori. Fără îndoială, cea mai mare parte a succesului îi revine eroinei întrupate de uimitoarea Paola Cortellesi, care știe să pună accentele unde trebuie, iar temele majore (condiția femeii active într-o lume dominată de bărbați sau marginalii / homosexualitatea) sunt bine reliefate.
Copila talentată la desen, născută în Anversa /Abruzzo (o așezare montană), crescută de mama și mătușa care vorbește numai în dialect, își desăvârșește talentul în Anglia, dar sfârșește prin a fi mereu refuzată de angajatorii obtuzi. Exasperată de presiunile sociale (femeie singură), eroina Paolei Cortellesi recurge la aceleași stratageme folosite și de alte eroine: Whoopi Goldberg în The Associate sau Glenn Close în Albert Nobbs. Artista italiană trasmite, însă, cu o expresivitate magnifică, gânduri ce se transformă în hohote de râs.
Seria de gafe, neînțelegeri și nevinovatele dueluri dintre Serena și Francesco nu reprezintă decât pretextul pentru a etala toate piedicile care i-au adus împreună: machismul nu o face pe Serena să abandoneze, dimpotrivă îi îndârjește pornirea, iar ambiția o conduce la demascarea incapacității multora (scenele din biroul în care toți angajații erau umiliți de un șef nătâng/Ennio Fantastichini). Fermecătoarea Lunetta Savino – în rolul secretarei personale a șefului – dă o mână de ajutor celei care le va arăta adevăratele valori. Importantă este introducerea puștiului (botezat Elton, precum celebrul cântăreț britanic, Elton John), aparent buimac și rostind mereu același răspuns la toate întrebările: “Normal(ă)”. Mucalit și disimulat, băiețelul lui Francesco prezintă obsedanta nevoie de raportare la normă.
Scusate se esisto!
Regizor: Riccardo Milani
Scriitor: Giulia Calenda, Paola Cortellesi, Furio Andreotti
Scenarist: Riccardo Milani
Operator: Saverio Guarna
Muzica: Andrea Guerra
Producător: Federica Lucisano, Fulvio Lucisano
Monteur: Patrizia Ceresani
Distribuţia
Raoul Bova (Francesco)
Paola Cortellesi (Serena)
Marco Bocci
Ennio Fantastichini
Corrado Fortuna
Durata: 98 min
Întreaga distribuție produce euforie și creează bunădispoziție, deși tematica – recesiunea economică, viața oamenilor de la periferie, obediența în fața celor care dețin puterea, sărăcia tinerilor, lipsa de aspirații și resemnarea – este profundă și gravă. Așa cum scriitorul italian, Luigi Pirandello, se confesa (într-o scrisoare autobiografică din 1924): “Eu cred că viaţa e o foarte tristă bufonadă, deoarece simţim în noi – fără să putem şti nici cum, nici de unde – nevoia de a ne amăgi mereu pe noi înşine, prin crearea spontană a unei realităţi (câte una pentru fiecare şi niciodată aceeaşi pentru toţi), care se dezvăluie, rând pe rând, zadarnică şi iluzorie. Cine a înţeles jocul nu mai reuşeşte să se amăgească; dar cine nu mai reuşeşte să se amăgească, nu mai poate să aibă gustul şi nici plăcerea de a trăi.” așa ne îndeamnă și realizatorii acestei comedii să înțelegem existența ca pe un joc confuz, cu emoţii difuze, dar păstrând nota de optimism.
Scusate se esisto!/Do You See Me? este o peliculă ce camuflează drama în comedie sentimentală. Încredințând rolurile principale unui duo șarmant și osmotic, realizatorul perfectează alianța dintre surâs și râs, umor și tandrețe, livrând publicului o comedie spumoasă și sensibilă. Happy-endul nu este decât o piruetă socială, bine articulată, după o teribilă cursă printre quiproquo-uri.