S-a izbit cu tâmpla de înaltul cel mai înalt sfărâmând neînţelesuri ce nu le putea înţelege.
Din ochii bulbucaţi de mirarea absurdului ţâşneau neîncăpătoare guri ce molfăiau incertitudinile existenţei. Rămânerile se pierdeau în hăuri, haotice plecări îşi lăsau urme adâncite în mlaştina gândurilor înşirate în dezordinea realităţii inexistente. Năluci întoarse pe dos zdrobeau nepăsări întortocheate prinse cu noduri de irealul expus între două realităţi.
Plecarea a fost injustă atunci când s-a ales rămânerea, ieşirea din găurile acoperite i-a fost fatală, se distingeau doar forme frânte pe alocuri întrerupte. Ceva-ul nu mai era decât o risipire a ce a fost.
A suflat în disperarea plutitoare şi s-a întunecat momentul luminii .Hidoşenia stăpâneşte.
Nu a înţeles niciodată de ce.
