Cine rezistă mai mult la durere, bărbatul sau femeia?

Răspunsul științific la o întrebare “veche de când lumea”.

O întrebare din “arsenalul amuzant” al războiului sexelor pe care am auzit-o și eu, încă din copilărie, și care, iată, face parte din “patrimoniul universal”: ce doare mai tare, o naștere sau un o lovitură între picioare? O întrebare venită, probabil, din exasperarea feminină pricinuită de văicărerile bărbaților și la care ei, bărbații, se grăbesc a spune: “în timp ce, de multe ori, o femeie care a născut spune că își dorește un alt copil, nu există vreun bărbat care, după o lovitură între picioare, să spună că își mai dorește una”.

Există chiar o puzderie de mituri urbane legate de subiect. Unul dintre acestea, de pildă, are la bază studiile asupra toleranței la durere efectuate de cercetători în anii 1940 și spune că, în timp ce o naștere echivalează cu 57 de Doli (“unități de durere” denumite așa după aparatul numit dolorimetru) – ceea ce ar echivala cu fracturarea a 20 de oase simultan, o lovitură în testicule produce o durere echivalentă cu… 9.000 de Doli! Dar, cum spuneam, este doar un mit urban. Iar după cum vom vedea din animația realizată de Asap SCIENCE, nu numai că nu este adevărat, dar știința nu poate oferi un răspuns mulțumitor niciuneia dintre “tabere”. 🙂

(via)

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Un comentariu

  1. Kalyst

    Deli, nu doli

Adaugă comentariu