Ce să-ți mai spun!
Ce să-ți mai spun acum la ceas de iarnă, Când nici zăpada nu mă mai ascultă, Și cade împotrivă și e mută, Și n-are unde să se mai aștearnă! Ce să-ți mai spun când pașii
Monica Lazăr
Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.
Prima ninsoare
Prima ninsoare ne-a prins pe amândoi afară, Privind fulgii jucăuşi cum spre noi cobor. Eu mi-am aţintit privirea-n sus şi credeam că zbor, Iar tu alergai să-i prinzi în mâna ta caldă. Dar fulgii veneau
Sărută-mi gândurile
M-am privit fugar în oglindă să văd câte dungi de viaţă am adunat... Tot ce am simţit, ce am trăit se citeşte pe frunte că într-un puzzle, piesă cu piesă. O urmă pe frunte,este oglindă
Vis morbid
Sunt un vis morbid, vin din vid sau vii tu spre mine, sunt tot ce-ti doresti cand nu esti stresat si ti-e bine, sunt pasul mort cand tresari dupa 10 minute, sunt peisajul imperfect pe
Caii mei albi
Peste iubirile din pumnii mei stransi Pasc caii albi Printe crucile rasturnate Ale unui cimitir de timp irosit Scrasnesc din dinti tacerile Pulverizand fluturi vineti peste muntii care se bat pentru un gram de libertate
Colecţionarul de clipe
Colecţionez mai nou... timp Ubicuitatea temporală a erosului Aş vrea...să trăiesc momente.... Dar să fii şi TU acolo... Ar fi inestimabile să ştii... 19 jewels... rubinele anilor tăi Limba ta... poezie cristalină Părul tău... curea
naufragiu
Suflete naufragiate in apele intunecate ale singuratatii plutind spre nestiutul sfarsit in cautarea insulelor dragostelor Acolo unde infloresc pustiurile si vorbele aruncate in mare Cenusa ta ma poarta spre dincolo si marea amara Nu stie
Ochii tăi!
Safir inestimabil Blue ciel pătimaş Boboc de angelic iris Pătrund prin ei Abis al inocenţei tale Albastru infinit al unui suflet pur Îmi dau fior de patimă ingenuă Pierdut mă simt,în valuri de speranţă Aş
Eminescu și eu
Eminescu și eu, două entități întârziate: El, romantic întârziat, Eu, poet întârziat! Dar amândoi, căutându-ne Patria ideală, Ascunzându/ne timpul: El cu obstinație-drapel, Eu cu fluturi-drapel, Cu căluți-verzi-pe-pereți – drapel. Eminescu și eu ne-am întâlnit, Când
Fidel durerii mele
M-am întrebat mereu... de ce oameni îşi spun unii altora durerile? Poate că astfel ele devin mai mici şi sunt mai uşor de purtat, iar pe moment pot chiar să dispară. Și totuşi, o durere,
De tu vrei, pleacă!
M-ai găsit cu ochii deschişi şi te-ai furişat în ei, alunecând până în inimă. Acolo dragostea mea te-a înconjurat aşa cum marea îmbrățișează o insulă. Să închid ochii şi să te păstrez în inimă? Dar
Caută să fii fericit!
Trist este sa fii fericit Dar si mai trist este sa fii grăbit Prin viaţa asta de-o furnică, Unde robit-ai fi de-o muncă, Si îndoit de treburi grele, Care te obligă sa uiti de tine
Când tu eşti bine… eu sunt bine…
Ani de zile am fost balanţă între uşor şi greu,echilibrul între simplu şi complicat, ani de zile am dus o lupta cu mine pentru alţii, să aduc linişte, să susţin, să ridic, să arăt că
Dac-as ciopli un zambet
Dac-aş ciopli un gând, mi-ar plăcea să fie al tău aş descoperi în el esenţa unui suflet bogat şi împăcat cu sine fiecare literă ar avea culorile inimii şi a cerului luminat de culorile curcubeului,
Sperând într-o minune
Pădurile se nasc la poarta către stele, Ascund la pieptul lor și pasul, și cărarea. Adună legănare, dar și foșniri rebele; Prin cântecul din sevă, alintă resemnarea. Fântânile se nasc la geana gliei plânse, Când