Vis de primavara
Primăvară de minciună Nopţi adânci pierdute-n lună Vis nebun ascuns în plete Ciugulit de un erete Vis sărit din rime albe Şi scăldat în verbe calde Fugi şi las’ să mor uitată Lasă-mi drumu-nchis în
Letitia Catalina Moisei
Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.
Vânzătoarea de iluzii
Făţarnica vânzătoare de iluzii Şi-a scos la licitaţie, Cu ostentaţie, Căzut în dizgraţie Farmecul personal. Adjudecată vremelnic, A creat confuzii Când s-au tras concluzii, Nefiindu-i prielnic Rezultatul final. Inconştienta visătoare Şi azi îşi testează validitatea;
Ca un vis de uşor
Tu dor, tu cer, tu lacrimă amară şi dulce, tu şoaptă şi mit, ce vină am că te-am găsit? Tu icoană, din ce izvor mă tot hrăneşti cu calde zâmbete cereşti dragule drag, din tine
O dimineaţă sinceră a certitudinii
Timpule, măturătorule de sentimente învechite, De ce aştepţi să-mi treacă toamna? De ce o laşi să îmi cerşească clipe? Mai am puţine şi sunt încărunţite. De ce, în fiecare dimineaţă, Îmi pui în păr o
Daca ma minti
De m-ai minţit cu ochii Voi arunca în ei Tot albul cupelor de crin Să nu mai văd castelele Năluci, ca timpul trecătoare Scoase-n zi de sărbătoare De la sertar, din vechiul scrin De m-ai
24 de ore
Ai să-mi fii fluture Singura-mi iubire care asfinţeşte după o zi Castelul acela în care ne jucam copiii zilei de mâine E plin de paşii noştri şi de visurile care s-au împlinit de rând Douăzeci
Nu uiţi
Nu uiţi urmele lăsate în zăpadă, Nici stelele reci ce te-au fascinat, Nu uiţi sărutul primit ca dovadă Că şi iarna-i un anotimp minunat. Şi nici apele care s-au scurs, Din ce credeam că-s veşnice
Se-aude un zvon
Se-aude un zvon dinspre vrabii Ca iarna nu pleaca din noi, Aud zanganit ca de sabii Si-o veste ca vine-un razboi. Dar care razboi sa mai vina, In noi batalii se tot duc, Catand o
Doar un mănunchi de gânduri
mi-au intrat visele la apă când mă gândesc la noi. inundate. de ecoul dintre noi. tu mi-ai pierit. prin unghere ruginite, cufere îngălbenite. sertare, buzunare dăltuite. praf de zâmbet mucegăit. mai am o sentinţa de
Inimi împietrite
Uşa împletită din idei pierdute s-a închis... În urmă au rămas sute de cuvinte, Mii de suflete născute din apă adâncă, Rămăşiţe bolnave în vortexul raţiunii. Aici ne domină non-sensurile trăirii, Ipotezele rare ce pier
Singur…
Am sa mor singur, intr-un colt de lume Trist si singur, fara glume. Ma uit in oglinda sec si ma privesc. Usor, usor, incep sa ma gandesc Ca de mic copil eu tot singur am
El, un pahar cu lapte ceru si-apoi muri (Eminescu)
Te plânge România când nu mai ești, bădie Și numai versu-ți dulce străbate pân la noi, Mă-ntreb cum era oare, de ar fi fost să fie Luceafărul măiastru, contemporan cu noi? Te-ar fi cinstit tot
Ce simplu
Ce simplu era la început Când făceai baloane De idei Cu o singură ocheadă Stăteam unul În fața celuilalt Ca două frunze Într-un copac Ce nesimplu a devenit Apoi Când vântul pătrundea Sfredelitor Din ochii
Maci
Câte tăceri cu flori de cireş s-au scuturat şi câte regrete vântu-a şuierat când a văzut câte zăpezi s-au aşternut între micimea paşilor mei şi zilele de mai... Uite, câtă linişte asurzitoare-n jur şi câtă
Înflorește-mă
Te uiți în ochii mei Mă citești ca pe un roman cu filele lipite De timp. Pe chipul tău se plimbă lumina unui curcubeu Buzele tale miros a un Eu, Mâinile tale de cireș Infloresc