Nu uiţi urmele lăsate în zăpadă,
Nici stelele reci ce te-au fascinat,
Nu uiţi sărutul primit ca dovadă
Că şi iarna-i un anotimp minunat.
Şi nici apele care s-au scurs,
Din ce credeam că-s veşnice gheţi,
Nici florile de câmp,nici păsări ce s-au întors,
Nimic trecător nu te-a făcut să uiţi.
Amiezile toride cu miros de fum,
Nopţile puţine şi zilele lungi,
Furtuni ce spulberă totul în drum,
Nu te fac să uiţi când şti unde vrei să ajungi.
Nu ai uitat nici drumul prin pădure,
Cu frunzele multe purtate de vânt,
Nici toamna martoră la despărţire,
Tu nu şti să uiţi, nici atunci cănd nu mai sunt.
