Câteva dintre gândurile unei mari actrițe a teatrului românesc.
“Niciodată nu am refuzat nici un rol în care eram distribuită. Spunea profesorul meu, Nicolae Baltățeanu: rolurile mici cer foarte multă atenție și dacă nu le faci ca o bijuterie treci neobservat. Și iacătă că am fost observată! Ca sa fii adevărat însă trebuie să fii foarte sincer și foarte simplu. Cum reușești? Reușești în momentul în care îți dai silința, altfel cum să reușești?! Tot ce este făcut și prefăcut se simte.
Am fost întrebată deseori ce aș spune tinerei generații de actori. Să urmărească oamenii care au ieșit la pensie dar mai joacă, actori maturi de la care este imposibil să nu furi ceva bun. Să nu fii atât de pretențios și să vrei să joci numai roluri principale. Bagajul de cunoștințe ale carierei dorește și un rol secundar și unul mai mic. Încet-încet, precis cel care are talent iese în evidență!
Cel mai grozav lucru care mi s-a întâmplat – uitați-vă sunt căutata și asta-i fericirea mea. N-am supărat și n-am insistat la nimeni ca să joc pentru că am observat că sunt dorita de public și distribuită în spectacole. Și atunci mi-am dezvoltat cariera încet, încet. Sunt actrița care vine la cabină cu două ore mai devreme pentru că așa m-am obișnuit. Când joc, vreau și simt nevoia să am bucuria serii. Joc cu plăcere pentru cel care a plătit și a venit să mă vadă. Tot ce am făcut am făcut cu dăruire și cu dragoste pentru meserie, pentru că fără asta nu se poate.”
Tamara Buciuceanu-Botez
(10 august 1929 – 15 octombrie 2019)
