Tu dor, tu cer, tu lacrimă amară şi dulce, tu şoaptă şi mit,
ce vină am că te-am găsit?
Tu icoană, din ce izvor mă tot hrăneşti cu calde zâmbete cereşti
dragule drag, din tine viaţa mea o trag.
Dă-mi lumină, să nu mor în patima grea, lacrima mea ascunsă de lume
să nasc-o minune.
O parte din inimă ia-o cu tine, îmbrac-o în dor, alungă-i uratul,
în braţele tale să-şi găseasca sfarşitul.
Atât de lin, atât de tainic, mugurii sfarşesc în floare şi seara se prinde
de chipul meu oglindit în gândul tău ca într-o mirare.
