Tu
Fiecare dimineaţă a lumii îmi naşte Copii albi Poemul acela nesfârşit despre cine sunt Braţele acelea calde cu care mă îmbrac în visul cu tine Dimineaţa aş putea alerga desculţă Şi tot ce ce nu
Roman Nataşa Valentina
Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.
Pentru mama mea
Mama Mea, Este primavara mea, insemnata cu flori multe, Este fericirea mea, care creste, tot mai mult, Este aer racoros, adiere cu miresme, Este tot ce mi-am dorit, niciodata n-am zorit! Oare ce-ar fi vara
Pe dezbracate de inele-nvârtitoare
Când ai alergat tu către mine cu inima-n palme, am crezut că era doar disperarea momentului după. Nici atunci nu ai pus în cuvinte simțirea. Tu nu mi-ai cerut nicicând să rămân. Convenabil, nu? Dar
Când eu sunt tu…
Ce faci iubito-n seara asta Cand infloresc ciresi-n noi Cand cerul si-a deschis fereastra Si eu sunt tu si tu esti noi? Ce faci iubito-n pargul zilei Cand coapta-i dragostea si-n toi Si-n palme ma
Bunica
Îţi mulţumesc bunică bună, Mi-ai bucurat copilăria, Şi anii de apoi, Cu chip blajin, Cu par cărunt, Zâmbet senin. O bunătate-adâncă, Cum rar mai întâlneşti, Optzeci de ani ai strâns-o, În inima-ţi frumoasă, Prin gesturi,
Dimineata
Dimineaţă verde Cine nu te vede Coboare-n pământ Să se nască iară ‘n flori de primăvară! Sfântă Dimineaţă Vin să fac cu tine Jurământ de viaţă Cu inima coş, Să adun în ea Floarea-nţelepciunii Fur
Poate, rămâi
Când vei pleca, o uşă se va închide asemenea unei lespezi de mormânt peste sufletul meu, înveșmântându-mă cu întunericul gros şi rece al nopţii albastre dar… Poate, rămâi nu pentru a închide o uşă în
Reîntoarcere
Cerul se-apleacă peste ochii tăi, Laşi pleoapele să-ţi cadă obosite Şi în tăcerea tumulară a nopţii Începi să ticluieşti albastrul infinit sub gene. Nu te-ntristezi şi nu mai spui nimic, Laşi lumea mută să admire
Strain de toamna
Stă ghemuit pe-o bancă, Impins de frig si tremurând, Doar privelistea-l mai poarta Prin ale frumusetii lumi de gand. Merg altii instariti, se poate, Cu capul si coloana dreaptă, Iar saracul de bancă stă, socoate,
Despre noi
Urma mâinii tale mi-a rămas pe frunte, Caldă și senină așa cum ești tu, Se deschid în mine întrebări mărunte, Teama de dezastru închisă-ntr-un nu. Când iți stau alături se oprește timpul, Gândurile pleacă, nici
Abandon
E poate Pentru ca sufletele mele nu au nume, Ci doar trupuri Plutind in absolut anonimat Vise exterminate in care mi-am lasat Carnea si sangele si oasele Frante in gesturile reculese Ale lumii negate Inapoia
Promite
Promite Nu numai mie Ci lumii întregi Că vei trăi Ca păsările primăvara Pe la ora șase în zori Chiar și atunci Când nu e îngerul Păzitor prin preajmă. Consideră că Dumnezeu Are ajutoare De
Ai învins tu (din nou)
Am iubit cândva un tânăr fermecător, care purta numele tău. L-am iubit cât am putut eu iubi. M-a lăsat din nou ieri și iar s-a îngropat singur. Ai învins tu (din nou), și primul, și
Sunt cea mai frumoasă femeie din viaţa ta
Sunt cea mai frumoasă femeie din viaţa ta braţele-mi curg Şi miros a primăvară Nu mă întâmpla doar azi în tăcerea dreaptă Începe dorul să-ţi împletească gândurile În coşuri de cireş dulce Şi mărul ah
Ce-ar fi sǎ taci…!
Ce-ar fi sǎ taci când eu te chem… Şi doar sǎ vii agale-n pas În liniṣtea serii popas Copii-adorm frânţi într-un ceas… Sǎ te primesc într-un abis Al scrierilor-n cǎrţi promis. Ce-ar fi sǎ taci