Femei

Alcool, femei, droguri şi pariuri.

Romanul Femei al lui Charles Bukowski, prezintă o parte din viaţa poetului în ascensiune, Henry Chinaski, un fost funcţionar minuscul, poet “aproape plictisit”, trecut printr-o căsătorie eşuată, cu o afinitate deosebită pentru alcool, femei, droguri şi pariuri.

Existenţă hedonistă a lui Chinaski este suspendată, în permanenţă, între “binefacerile” alcoolului despre care acesta are o filozofie personală: “dacă se întâmplă ceva rău, bei ca să uiţi; dacă se întâmplă ceva bun, bei ca să sărbătoreşti; dacă nu se întâmplă nimic, bei ca să se întâmple ceva” şi poftele trupului, asemeni unui “marchiz de Sade de mâna a doua”.

Limbajul plin de vulgaritate al cărţii, “care porneşte din vintre” , după cum ne spune David Loftus este, la Bukowski, un mod de a-şi apropia sau de a-şi îndepărta cititorii deoarece stabileşte o “grilă” prin care personajul îşi scoate masca asemeni unui actor la finalul spectacolului: “aveam 50 de ani şi nu mă mai culcasem cu o femeie. N-aveam nicio prietenă. Mă uitam după femei pe stradă sau oriunde le vedeam…”.

Asemeni unui Dionysos modern, viaţa lui Chinaski gravitează în jurul unui univers dominat de cele trei “muze” ale sale: Lydia, Katherine şi Tammie, a alcoolului şi a drogurilor, care îi oferă “evadări” din superficialitatea şi din monotonia cotidianului. Chinaski, pe lângă lungul voiaj al trupurilor pe care-l parcurge de-a lungul romanului, se autodescrie reliefând aspectele care îi faceau sau nu plăcere: “Natura nu mă interesa. Nu votam niciodată. Îmi plăceau războaiele. Spaţiul cosmic ma plictisea. Baseball-ul mă plictisea. Istoria mă plictisea. Grădinile zoologice mă plictiseau”.

Henry Chinaski, în perpetua febră a plăcerilor trupeşti, expune o teorie proprie referitoare la paradoxul feminin, pe care îl conştientizează, dar nu şi-l poate explica: “nu sunt un filozof. Fiecare femeie e diferită. În esenţă, par să fie o combinaţie de magic şi îngrozitor. Totuşi, sunt bucuros că există”.

La fel ca un păpuşar, Chinaski manevrează întâlnirile amoroase cu propriile admiratoarele, joc din care rezultă o parte din temerile sale de natură existenţială: “jonglam cu vieţi şi suflete de parcă ar fi fost jucăriile mele. Cum mă puteam numi bărbat? Cum de puteam scrie poezii? Din ce eram făcut?”.

Cu toate că unii l-ar putea cataloga drept un personaj lipsit de moralitate, Henry are circumstanţe atenuante deoarece trăieşte într-o lume care prin însăşi esenţa ei limitează posibilităţile de exprimare ale unui temperament artistic, motiv pentru care caută consolare în plăcerile efemere ale vieţii.

ML

Recomandări

Adaugă comentariu