Aura Popa

Să nu mai pleci... Mi se-mpietreşte gândul la gândul că-ntr-o zi ai dispărea şi că de tine, poate, vieţi la rândul nu aş mai şti nimic, iubirea mea. E-atâta vară înrămată-n mine de când cu 

Dac-ai fost vis ai fost cel mai frumos pe care-aş fi putut să-l am vreodată! Nu-ncerc de mintea mea să te descos sau să-ţi şterg ţărmul... Asta niciodată! Încă mai simt nisipul tău arzând sub 

Cam ca o gară, viața ta se umple cu oamenii ce vin, ce stau sau pleacă, cu cei ce vor și-ncearcă să se-ntâmple dar și cu-acei ce vor doar să petreacă o clipă pe alt 

Uitasem cum se alinta vioara Sub degetele mele de copil, Cum desenam din zori şi până seara Cu paşi de joc zăpezile de-april Şi răsturnam tot cerul din oglinda Unui surâs când zborul mă striga... 

Ce știu e că iubesc... Ca niciodată... Că te iubesc pe tine,-așa timid și-atunci când ți-e lumina tremurată și-atunci când ești de liniște avid. Când dimineața-mi bate în fereastră spre tine mi se-ndreaptă primul gând, 

E-n mine o luptă cumplită, iubire de care tu nu știi... Și nici nu aș vrea... O luptă în care tot cad, în neștire oștenii speranței din armia mea. Au fost câtă frunză... Puțini au 

Mă văd mult prea frumoasă ochii tăi şi nu-s decât un fir de păpădie ce-şi bucură-ntâmplarea de văpăi de dragoste... Atât... O poezie care se spune-n gând sau doar şoptit când stelele se scutur de 

Și-a primenit căsuța zile-n șir. Miroase a var prospăt și-a curat în fiece ungher... Nu-i niciun fir de praf și niciun pled nescuturat. Are și flori pe masă,-abia culese ce fac mai luminoasă odăița și 

Ţi-aud bătând în inimă cuvinte pe care nu le spui... Chiar dacă taci și nu te-ncurci în paşi de jurăminte știu că mă vrei în preajmă şi mă placi aşa cum sunt: când mare zâmbitoare 

Ca niciodată azi mi-e dor de tine Şi-atât de mult aş vrea să îmi opresc Pământu-n loc ca să-ţi întorci spre mine Vâltorile ce nu îmi mai şoptesc Niciun poem... Azi doare rău tăcerea Iar 

Dirijor de suflete-i, iubirea! Ea "dispune", noi doar îi urmăm gesturile ample cu privirea potrivind nuanţe... Mai falsăm căutând acorduri şi motive ‘n fraze cu aromă de tumult fiindcă-avem cuprinsuri emotive. Armonia ne-o dorim prea 

Dac-am să mor de dor, tu eşti de vină că m-ai lăsat pe prispa unui rând să te aştept c-un zâmbet şi-n surdină să-ţi murmur numele... Dar până când? M-au prins amiezi de gleznele plăpânde 

nu de ce, nu pentru ce, nu de când, nu până când, nu de unde, nu până unde, nu cât, nu cum, nu ca cine, pur și simplu, dintotdeauna probabil, stângaci, imposibil, fără motiv, fără 

Am vrut să plec departe, în tăcere, să nu-ţi mai las un singur rând măcar împăturit în foi de mângâiere şi-am vrut pentru vecie să dispar din calea ta, din gândul tău văratic, din vise 

Dacă sunt OM cu suflet ne-ntinat de ură şi vacarm de răutăţi, dacă sunt drum cu binele pavat și nu cotesc nicicând spre nedreptăţi, dacă pun vreascuri pe un foc de gând ce dăruie nevrând