Aura Popa

Chiar şi-ntre lumi, cu gându-s tot la tine. Ce dacă-n juru-mi umbrele roiesc și zdrenţuiesc seninul pe coline. Cu un surâs prăpăstii îmblânzesc și-mi leg de vântul stărilor o clipă care-nspre cerul tău mă va 

În căsuţa ei, micuţă dintr-o margine de lume toarcea lână o măicuţă necăjită... De-al ei nume hărnicia se legase dar în suflet avea spini fiindcă-o boală-i măcinase odoraşul... Prin străini leac a căutat întruna. Nicăieri 

Și-arată apusul surâsu-n ferestre... În cuiburi se-adună și păsări și pui. În aula ierbii se-agită orchestre de greieri ce nu-și pun arcușul în cui. Mă cheamă vioara să cânt și pe mine... Sub cearcănul lunii, 

Un fir nevăzut între noi, ce ne leagă și oricât aş vrea să-l deznod n-am să pot. Nu-s eu fără tine şi nu mi-e întreagă fiinţa, cuprinsul şi nu sunt un tot. Te-aştept în secundă, 

Mulțumesc pentru aripi, pentru cer, pentru zbor, pentru murmurul tainic al acelui izvor, pentru nopțile albe, pentru gândul durut, pentru vălul de ceață ce l-ai pus pe trecut. Mulțumesc pentru vise,pentru valul de flori, pentru 

Cineva, dar nu ştiu cine mi-a-nchis verile în tine. Când mi-e toamnă-ţi caut zarea, ochii, ceru’,-mbrăţişarea şi-mi plimb paşii prin fâneţe ca în plină tinereţe. Doar fiindcă te ştiu aproape ploile-mi descresc sub pleoape, vântu-n 

Dacă v-ar păsa de țară n-ați mai jupui-o-ntruna, n-ați mai face-o de ocară, n-ați înscăuna minciuna, n-ați lovi în ea cu valuri și cu stânci de nepăsare, n-ați aduce-o între maluri clocotind de indignare. Dacă 

Ai auzit ceva bătând aseară În geamul tău? Eu am rugat un ram Să îţi trezească gândul şi-o vioară Să-ţi cânte-a dor cumplit... Dacă ştiam Că-ţi îmbrăcasei visele cu mine Să te trezească n-aş fi 

Să nu-i răspunzi! Poate că e mai bine să laşi tăceri să cânte-n locul tău. Aşa am să-nţeleg că nu pe mine mă ai în gând şi că de acest hău legată e pe veci 

Ai dispărut, cam cum dispare marea din ochii unui cer introvertit sălbăticite vorbe pierd cărarea spre lume şi un zâmbet învechit se-aşază iar ca laitmotiv pe chipul unui poem, ce ştie că mă mint... Devremele 

Şi uite cum alt an semnează fila şi c-un condei de ger scrie „sfârşit” în cartea vremii, încetând febrila, veşnica-i trudă... Pleacă, răvăşit de abdicarea-i, parcă prea forţată. Cu toţii tragem linii, adunăm, bifăm ce 

Azi nu mai e nimic ca înainte când te ştiam şi mă ştiai... Râzând ne înălţam pe zmeie de cuvinte și ne scriam poemul, rând cu rând. Probam vâltori de cântec şi lumina ni se 

Eu nu ştiu fără tine cum se cântă când se aşază-n portativ diezi de râs înalt şi nu ştiu cum cuvântă glasul iubirii... Zborul mi-l retezi de-mi iei nemărginirea ta albastră şi-mi laşi doar o 

Ți-e bine, suflete? Spune-mi, ți-e bine? Găsești destulă liniște în tine sau tot pe-aiurea umbli, ne-ncetat ca să o afli? Te-ai mai împăcat cu gândurile care nu-ți dădeau pace atunci când norii le-asmuțeau? Ți-e bine? 

şi aşez fără să vreau gânduri transparente în fereastra cuvintelor oricine mă poate vedea în suflet aşa cum sunt despletită în nerăbdare să te ating să ştiu că eşti mai presus de orice mirare vânt