Aura Popa

Ești liniștea mea, îndelung căutată, minunea aceea-ndelung așteptată, motiv pentru zâmbet în orișice clipă, uimirea când zboru-n aripi se-nfiripă. Ești pasul ce veșnic mă duce pe creste și-mi pune în ochi străluciri de poveste, ești 

S-a dus tinerețea... S-a dus ca o apă... Și-ascunde-ntomnarea mici șanțuri sub pleoapă dar mie nu-mi pasă de-această hașură. E semn c-am trăit și zăduf, și arsură, și sete, și zbucium, și ger, și-ncleștare, și 

Azi nici pe vânt nu-ţi mai trimit poeme. Nu te cunosc, nu mă cunoşti. Nu ştii Dacă desculţă iarăşi trec prin vreme Sau port povara altei veşnicii Pe umeri mici şi-ncovoiaţi de gânduri. Nu ai 

Când senin, când înnorat îmi e cerul și-aplecat când spre soare, când spre ploi, când spre valul de trifoi de pe-o mare-pajiște și-ncolțit de-o jariște ce lin somnul nu i-l lasă să uite vreun pic 

Când ești iubit și ești nemărginire în sufletul cuiva ce-ți e și el cel ce îți face zâmbetu-n neștire să se aprindă, poți vedea altfel lumea cu tot ceea ce te-nconjoară. Nu mergi când l-ai 

Sânzâiene, Sânzâiene puneți praf de dor pe gene dragului meu cel mai drag ca să-mi treacă-al casei prag. Când pe cer soarele-o sta și cucul n-o mai cânta el să bată drumu-n lat și în 

Mă-mbrac în zâmbet când gândesc la tine. Obrajii toamnei mi se înroşesc când şi-amintesc de clipele, puţine când mă ţineai în braţe... Îndrăznesc să-ntorc clepsidra şi privind nisipul alt miez alb de poem să-l dezghioc 

Se face noapte şi se face frig mai repede decât aş fi crezut. Nici nu te uit de tot, nici nu te strig ci stau aşa, cu drumul ne-nceput într-o lumină slabă,pământie privind cum luna 

Vara mea are-n cosiţe Licurici şi gărgăriţe Zburdă, cântă, hohoteşte, Crinii toţi îi înfloreşte, Scaldă grâul în lumină, Prinde cerul de tulpină Şi-l întoarce către soare Ca să-i dea altă culoare Pe cireşi îi pârguieşte, 

Ai tăcut… Am tăcut... M-ai privit dintr-un tren Cum rămân pe-un peron de tristeţi... Un refren Se stingea-n portativ iar iubirea... în noi... Biciuită de vânt, răvăşită de ploi Rătăcesc fără ţel pe alei de 

Și azi te iubesc... Și-o voi face mereu cum știe s-o facă doar sufletul meu, stângaci câteodată, pe-alocuri timid dar numai și numai de tine avid. Și azi te iubesc, cum iubește-nserarea să-și toarne-n paharul 

până-n măduva oaselor simţea frumuseţea ivindu-se de sub unghii de timp o imortaliza în femei albastre coborâte din mări pe umărul gol al destinului avea în atelier scări ale ideilor pe care le urca cu 

Mă-ntorc mereu la tine, ca ecoul ce se izbește-n ziduri de aproape când vechiul se îngână iar cu noul unei speranțe că îl mai încape veșmântul clipei pline de fervoare. Mă-ntorc mereu la tine ca 

La mulți ani, copilărie! Pașii tot voioși să-ți fie, zâmbetul de soare plin, sufletul mereu senin. Hohotește-n câmp cu flori, prinde fluturi în ninsori, cântă, joacă-te, învață de la toate... Ține-n viață bucuria... Mulți ani 

Nu mai ştiu ce îţi sunt însă ştiu ce îmi eşti şi de-aceea prin gânduri mă pierd căutând ne-ncetat acel pod spre poveşti şi visând chipul drag să-l dezmierd. Nu mai ştiu ce îţi sunt