Aura Popa

Ne apropiem de cei care par a fi ca noi... Dacă suntem lei de lei, dacă suntem ploi de ploi, dacă suntem murgi sălbatici de sirepi cu coame-n vânt tot la fel de nebunatici, tot 

Găsește-ți timp să mângâi, să alinți, în preajmă și-nspre tine să privești, s-asculți și tânguiri și rugăminți și să încerci cumva să le-mplinești... Găsește-ți timp să râzi, să-mbrățișezi, să cânți, s-alergi prin flori, să ții 

Când Doamne, m-ai făcut din lujer pom și mi-ai dat toate grijile de om? Când anii peste mine au trecut? Parcă-am fost ieri un prunc abia născut, parc-am fost ieri copilul ce mergea desculț prin 

Ce dacă azi pe strune cântă gerul și pe ferestre-s zeci de flori de gheață! Curând s-or duce babele... Prierul va umple lumea iarăși de verdeață, de muguri și de triluri hotărâte să facă orice 

Iubește-mă și când nu mă-nțelegi, și când nu prea vorbim aceeași limbă, și când te pun de vânt să mă dezlegi, și când surâsu-n lacrimă se schimbă… Iubește-mă cum sunt: și luminoasă, și veselă, și 

Nu va mai fi o altă zi ca azi, o altă dimineață ca aceasta, aceeași adiere printre brazi și-aceiași pași grăbiți să urce coasta. Nu se va repeta acest azur cu petecele lui de nori 

Și dacă toamna, totuși nu-i părere și vine cu alaiul ei de nori, cu ploile de frunze ca de miere, cu-o altă simfonie de culori să o primim și noi cum se cuvine, cu pâine 

Ai zeci de motive și azi să zâmbești și primul din toate e-acela că EȘTI, că poți să-ți duci mâna la frunte, să-i ștergi broboanele grele, că-auzi și că mergi, că poți să vezi cerul 

Ce liniște în mine s-a făcut când iederi brațele le-ai prefăcut și între ele trupul mi-ai cuprins... Furtunile, cu toate-n gând s-au stins, s-a făcut vară-n suflet dintr-o dată și lumea a fost iarăși a 

Nu va mai fi o altă zi ca azi, o altă dimineață ca aceasta, aceeași adiere printre brazi și-aceiași pași grăbiți să urce coasta. Nu se va repeta acest azur cu petecele lui de nori 

Când e Crăciunul, drumurile toate acasă duc, acolo unde știm că ne așteaptă suflete curate, pe care pân’ la ceruri le-ndrăgim: o mamă,-ntotdeauna-nlăcrimată de bucurie fiindcă am ajuns în brațele-i deschise și-nsetată să ne privească-o 

Acum, când bat în poartă sărbători cu degete de vifor și de ger, când geamurile-s îmbrăcate-n flori de gheață ce sub răsuflare pier, când pânda se trezește în copii și-i scoate-afară până reușesc să prindă-n 

Ai plâns toamnă, c-ai să pleci de la noi și-ai suspinat zile-n șir... Eu trec, tu treci, toți ne ducem când ni-i dat... Ai fi vrut ca să mai stai înc-un pic, dar nu se 

Dansam în ploaie. Mă priveai zâmbind cum îmi ţineam umbrela bucuriei deschisă peste umbră. Chicotind te-ademeneam în lumea nebuniei de-a fi doar noi şi-altfel măcar un vis. Ştergând din gânduri orişice-ntrebare, să înfruntam în doi, 

Cel ce iubește nu poate răni pe celălalt, cu voie niciodată... Face orice, orice spre a-i urni un zâmbet larg și-atunci când el se-arată ca soarele de vară strălucește... Cel ce iubește cu adevărat să