Nu uiţi

Nu uiţi
Nu uiţi urmele lăsate în zăpadă, Nici stelele reci ce te-au fascinat, Nu uiţi sărutul primit ca dovadă Că şi iarna-i un anotimp minunat. Şi nici apele care s-au scurs, Din ce credeam că-s veşnice 

Ce simplu

Ce simplu
Ce simplu era la început Când făceai baloane De idei Cu o singură ocheadă Stăteam unul În fața celuilalt Ca două frunze Într-un copac Ce nesimplu a devenit Apoi Când vântul pătrundea Sfredelitor Din ochii 

Maci

Maci
Câte tăceri cu flori de cireş s-au scuturat şi câte regrete vântu-a şuierat când a văzut câte zăpezi s-au aşternut între micimea paşilor mei şi zilele de mai... Uite, câtă linişte asurzitoare-n jur şi câtă 
1 84 85 86 87 88 97