Poezie

Trec ore sau ani? Secundele se-nlănțuie cuminți, Iar marșul lor mă scoate din minți, Alimentând ai inimii vulcani. S-a înserat sau e devreme? Soare și lună, se-aleargă bezmetic, Păsări brăzdează văzduhul fonetic, Iar eu le 

Nu mai clipi in ochii mei intr-una Si nu-mi mai suspina in piept, mereu, Cand inima imi bate ca nebuna Nu te mai zbate-n ea, pribeagul meu. Nu ma privi din stele nopti de-a randul, 

Ești mai ușor decât un fulg Și mai întins decât o arie de cuvânt. Din tine pornesc geometrii îmbrățișate, Iar limitele tale Sunt doar de lumini estompate... Parcurge-ți infinitul Și-l vei găsi sfârșit demult, Ridică-ți 

Sunt aripi ce mă mână înainte. Uneori mă ridică, alteori mă coboară. Dar de fiecare dată, blând, mă poartă către tine. În oricare parte de suflet mă duc, mă regăsesc frântură din frântura ce ține 

aseară mi-am rănit cel mai bun prieten cum? am spart oglinda în care mă uitam și regret că nu au existat nici timp nici trecere în ochii lui pentru a-l putea plăsmui ca pe un 

Tu și ea. Ea și alții. Aștepți lumea. Lumea te așteaptă. Tu cum o visezi. Ea cum te visează. Întâlniri Tu așa cum crezi că te vrea Ea așa cum crede că o vrei. A 

Cad tăceri triste peste noi, Ne-am tras obloanele la suflet amândoi Şi ne bunghim printre zăbrele, Poate ne vor ocoli tăcerile. Aşa ştiam că fac ades nebunii, Ascunzându-şi astfel dorinţele de ochii lumii. Cu ce-s 

eu stiu cand esti... si ca eu sunt... si ca esti fericita, si acest gand ma poarta pana mai tarziu un cioclu, plictisit, ce stramba din calcaie hranind incet rindeaua din lemnul ce-am sa fiu. 

Am mâinile reci, bolnave Sunt însetate de tine, Vor să-ți străbată cărările Să-ți prindă visele Să le ia cu ele Pe sub umbrele. Am mainile reci Vii? Le-ncălzești? Mi-au amorțit de la timpul trecut Ce 

M-a inundat tăcerea lacrimilor plânse prea târziu, iubirilor rănite şi uitate, dragostei mele ciudate. M-a inundat tăcerea singurătăţii mele negate şi dorinţei mereu accentuate de-a simţi liniştea lunii şi de-a nu cădea în mijlocul furtunii. 

Mă întrebai când am să-ți spun că te iubesc. Dar înainte ar trebui să știi… Sub tălpile mele îți iau dorurile călare șă-ți străbat lumea. Sub tălpile tale cuvintele mele se îndeamnă de fiecare dată 

Ploile mi-s gânduri plânse, Frunzele mi-s culori strânse, Dorul mi-e adânc pitit, Tu mi-eşti visul neîmplinit. M-ai pierdut prin cuvintele nespuse, Ne-am depărtat de vis, Ne-am afundat în braţele Aceluiaşi abis. Necuvintele, nespusul, Neprivitul, nepătrunsul, 

Îmi pare rău c-am gustat primăvara, Și primăverii îi pare de mine, Înecăm întrebări și destine, În tăcerea singurătății străine, ce umple cămara, Pereții spoiți cu minciuna ca mâine, Flori vor răsării în fereastră, Muțenia 

Primăvară de minciună Nopţi adânci pierdute-n lună Vis nebun ascuns în plete Ciugulit de un erete Vis sărit din rime albe Şi scăldat în verbe calde Fugi şi las’ să mor uitată Lasă-mi drumu-nchis în 

Făţarnica vânzătoare de iluzii Şi-a scos la licitaţie, Cu ostentaţie, Căzut în dizgraţie Farmecul personal. Adjudecată vremelnic, A creat confuzii Când s-au tras concluzii, Nefiindu-i prielnic Rezultatul final. Inconştienta visătoare Şi azi îşi testează validitatea;