Poezie

Am vrut să-i iau o floare... Oare Moare? Poate murea în disperare În disperare... M-am gândit apoi s-aduc luna Însă-i una Nebuna. Și-am lăsat-o spre eternitate Atât cât a durat În locul ei solemn Minciuna. 

Mai lasa-mi un minut intr-o secunda a sarutului destin sa ma caut, albind cu gandul mereu tanar, fara gerunziu si totusi prezent. Ah! zi-mi cat de viu l-ai simtit?! Arunca-mi vorbele din nou, paralizandu-ma-ntre sine. 

Sunt atât de curios ce se va întampla după moarte încât îmi verific în fiecare zi cutia poștală aşteptând o scrisoare de la cei de dincolo și în fiecare zi îi scriu bunicului meu, mort 

Tot ce ştiam, ştiam pentru că tu erai cu mine. Ochii tăi se închideau cu sunete de table ascuţite, se deschideau cu invocaţii de brahman şi se-nvârteau fără să-mi dea de ştire. Cântau pantofii tăi,