Sunt aripi ce mă mână înainte.
Uneori mă ridică,
alteori mă coboară.
Dar de fiecare dată, blând,
mă poartă către tine.
În oricare parte de suflet mă duc,
mă regăsesc frântură din frântura
ce ține câte o bucată de tine,
vuind a liniște și speranță.
Și la fiecare geană de lumină,
rază fiind,
îmi străbați tot întunericul.
Iar tremurândele vibrații
îmi netezesc cărările picioarelor…
că nu mai există niciuna
pe care ele sa nu fi plecat
și sa se fi întors înapoi.
Nu o dată… ci…
de sute de ori odată.
Iar dacă mă mai răsfiri în șoapte,
atunci, încă îți mai sunt
liniște picurată în suflet…
dincolo de viață,
dincolo de flori de curcubeu.
Aceeași zare dintr-o geană de lumină…
Femeie tu… iubire eu.
