Castelul părăsit de umbre ne așteaptă,
Om cu inimă de smoală, unde ești?
Dorințe arzătoare în mine se scaldă,
Vuietul tăcerii să ne adăpostească.
Răbdarea e la răscruce în întuneric
Și gânduri răspândite în întreaga încăpere
Domină ființa lipsită de vlagă
A mea, a ta, a noastră.
Incertitudinea pe chip ți se citește,
Dezamăgire, regret și mânie deodată
Cuprins-au tot sufletul murdar de negreală.
Rapid sfârșit dorințelor de-o viață.
