Cenaclul

Ai grijă să-nchizi ușa după tine, Iar cheia s-o arunci spre zări cu stele, Ca s-o găsesc prin gândurile mele Și să mai trec să văd dacă ți-e bine. Ai grijă să lași totul în 

În alb și negru e zugrăvită decepția. Cu sufletul făcut bucăți, pășesc spre un mâine care se tot depărtează. Reziduuri din el se căznesc să iasă la suprafață. Sunt numai răni. Șiroaie de sânge vânăt 

O treaptă de lignit. Dar e atât de înaltă.. Mi-e așa de frică… Mi-e tare teamă că vă voi dezamăgi! Nu ar fi pentru prima oară.. Dar vreau să vă fac mândri, Iar asta nu 

Cuvintele tale ma mangaie precum niste maini nevazute pana prind un contur Pentru ca nu am nume si nici viata imi refaci sufletul bucati dintr-o oglinda sparta In care te intrezaresti in fiecare noapte cand 

Înghețat mi-e sufletul de nepăsare, Mâinile îmi strâng în pumni, Agonia nopții piere-n fum, Adormind neliniști interioare. S-a-ncătușat și cugetul în ger, Asmute gândul la visare, Damnabil a rămâne-un oarecare, Într-un infern de vise viager. 

Te-am visat libelulă, colorată şi liberă, Ca o regină a roiului, străbăteai ascunzişurile mele. Ai rostit că sunt gărgăriţa ta albastră, Când deodată timpul a îngheţat, aşteptându-ne pe noi, În acelaşi loc, plin de amintiri 

Revad in gand clipele tale, revad in gand soaptele care, ma trimiteau in sfere albe, sa te iubesc cu vorbe calde. Iubirea mea din Univers, la mine-n cale-ai aparut, cu ochii tai de zeitate, casatorita 

Din vina ta am tot uitat de mine Şi mi-am făcut contur din visul tău. Am hoinărit ades prin pietre şi ruine, Chiar de toate mă petreceau spre hău. M-am îndreptat spre tine cu toţi 

Sentimente-năbuşite zac pitite în dulap. De-aş putea, mi-aş dori să fiu un rac! Să mă-ntorc şi să găsesc, Drumul ce obişnuiam să îl iubesc. Şi de te-aş găsi, Te-aş prinde, pe o cale cu cireşi, 

Astept un miracol Un timp doar al nostru Ce nu va veni niciodata. Ganduri spin imi inteapa orbita Cu chipu-ti ce abia mi-l amintesc. Ganduri acide imi ard inima deja pustiita Ce abia-ti mai stie 

Îți amintești când ai văzut o scoică Și ai crezut ca e marea Oglindită-ntr-o fărâmă? Ai vrut să plângi, dar lacrimile-ți erau departe. Acum privești fără speranță Ai vrea să fugi și să visezi în 

Ați stârnit în stânga pieptului meu O zvârcoleală ca-ntr-un muşuroi de furnici muncite. Şi m-ați făcut să mă împart în mii de eprubete, de parcă toți am fi fost aduşi aici s-adunăm gânduri şi să 

Copilo, la noapte am să te fur direct din patul tău! E floare la ureche. Ești mică, ușurică Și stai la etajul unu. Mă voi furișa încet, pe geam, să te răpesc din orașul ăla