Cenaclul

Îmi pare rău c-am gustat primăvara, Și primăverii îi pare de mine, Înecăm întrebări și destine, În tăcerea singurătății străine, ce umple cămara, Pereții spoiți cu minciuna ca mâine, Flori vor răsării în fereastră, Muțenia 

Primăvară de minciună Nopţi adânci pierdute-n lună Vis nebun ascuns în plete Ciugulit de un erete Vis sărit din rime albe Şi scăldat în verbe calde Fugi şi las’ să mor uitată Lasă-mi drumu-nchis în 

Făţarnica vânzătoare de iluzii Şi-a scos la licitaţie, Cu ostentaţie, Căzut în dizgraţie Farmecul personal. Adjudecată vremelnic, A creat confuzii Când s-au tras concluzii, Nefiindu-i prielnic Rezultatul final. Inconştienta visătoare Şi azi îşi testează validitatea; 

Tu dor, tu cer, tu lacrimă amară şi dulce, tu şoaptă şi mit, ce vină am că te-am găsit? Tu icoană, din ce izvor mă tot hrăneşti cu calde zâmbete cereşti dragule drag, din tine 

Noapte bună iubire cu-mprumut ţi-aş spune adio de-aș ști că-n zori fără tine în suflet m-aș trezi te du, dormi dus în adâncuri purtat de visarea amară ia-ți luna să-ți fie martor voit foşnind printre 

Timpule, măturătorule de sentimente învechite, De ce aştepţi să-mi treacă toamna? De ce o laşi să îmi cerşească clipe? Mai am puţine şi sunt încărunţite. De ce, în fiecare dimineaţă, Îmi pui în păr o 

De m-ai minţit cu ochii Voi arunca în ei Tot albul cupelor de crin Să nu mai văd castelele Năluci, ca timpul trecătoare Scoase-n zi de sărbătoare De la sertar, din vechiul scrin De m-ai 

Ai să-mi fii fluture Singura-mi iubire care asfinţeşte după o zi Castelul acela în care ne jucam copiii zilei de mâine E plin de paşii noştri şi de visurile care s-au împlinit de rând Douăzeci 

Nu uiţi urmele lăsate în zăpadă, Nici stelele reci ce te-au fascinat, Nu uiţi sărutul primit ca dovadă Că şi iarna-i un anotimp minunat. Şi nici apele care s-au scurs, Din ce credeam că-s veşnice 

Se-aude un zvon dinspre vrabii Ca iarna nu pleaca din noi, Aud zanganit ca de sabii Si-o veste ca vine-un razboi. Dar care razboi sa mai vina, In noi batalii se tot duc, Catand o 

mi-au intrat visele la apă când mă gândesc la noi. inundate. de ecoul dintre noi. tu mi-ai pierit. prin unghere ruginite, cufere îngălbenite. sertare, buzunare dăltuite. praf de zâmbet mucegăit. mai am o sentinţa de 

Uşa împletită din idei pierdute s-a închis... În urmă au rămas sute de cuvinte, Mii de suflete născute din apă adâncă, Rămăşiţe bolnave în vortexul raţiunii. Aici ne domină non-sensurile trăirii, Ipotezele rare ce pier 

Am sa mor singur, intr-un colt de lume Trist si singur, fara glume. Ma uit in oglinda sec si ma privesc. Usor, usor, incep sa ma gandesc Ca de mic copil eu tot singur am