Șapte gânduri despre sistemul de învățământ. De la Albert Einstein citire. Şcoala m-a dezamăgit şi eu am dezamăgit şcoala. Mă plictisea. Profesorii se comportau ca şi nişte sergenţi. Eu doream să învăţ ce doream eu
Cred în iubirea aia adevărată deși mi-am luat-o peste suflet de câteva ori. Cred într-un el frumos, bun la suflet și pentru totdeauna. Cred... Zilele trecute, o prietenă de a mea m-a sunat. A trebuit
Câteva gânduri despre natura umană. Putem număra stele de pe cer din nebunie ori din plictiseală. Uneori, din ambele motive. Însă, de cele mai multe ori, uităm să ne număram și pe noi, singura stea,
Un bărbat nu plânge, nu este slab, nu se dă bătut... Ba da! Pentru că tot om este și el. Bun! Deci despre ce vor femeile s-au scris sute de cărți și mii de articole.
La solitude, ça n‘existe pas. "Singurătatea nu există" zice un celebru refren… Dacă, încolțește, totuşi, atunci intră în zestrea deloc de invidiat a proştilor (clemenţa ne şopteşte că prost înseamnă netot, neştiutor, iar răutatea şi
Câteva gânduri despre viață, artă și idealuri. Publicul nu impune nimic. E o falsă teorie asta cu ratingul, nu e adevărat. Nu trebuie să alunecăm doar spre aspectele astea negative ale lumii în care trăim.
Însă, tocmai pentru că știe ce înseamnă singurătatea, o mamă singură știe că este cale lungă de la speranță la realitate. Că, după ce cerni, de cele mai multe ori, rămâi cu așteptarea, iar așteptarea
Cu timpul vei învăța... Cu timpul vei învăța că încercând să ierți sau să ceri iertare, să spui că iubești, să spui că ți-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să
"A muri de dragoste înseamnă a trăi în ea." Dragostea e sufletul însuși. E de aceeași natură. Dragostea e o scânteie divină, ca și sufletul, și tot ca el e incoruptibilă, indivizibilă, nepieritoare. E un
Hecuba către Menelau: "Nu există îndrăgostit care să nu revină în dragoste." (Euripide –Troienele) În creaţia cvasimagică a lui Proust, simpatica prăjiturică submersibilă în ceai, cacao sau cafea, se numără printre acele obiecte speciale şi
O lege necesară... "Dacă eu aş fi preşedinte o zi, aş da o lege pentru apărarea limbii române, care mi se pare maltratată, nu de scriitori, deşi există o generaţie care o maltratează destul de
"Banda desenată ne învaţă să visăm. Ea ne trimite la vocaţia cea mai importantă a artei,cea pe care cinematograful, după literatură, s-a crezut dator s-o dispreţuiască: cultul miraculosului." (Claude Beylie) Eroii din mitologia antică au
"Pentru că amintirea iubirii tale îmi aduce atâta bogăție, disprețuiesc să schimb cu regii soarta mea." (Shakespeare - Sonete) Februarie mi se pare unul dintre momentele cele mai confuze, cele mai controversate ale anului. În
Greutățile te fac să uiți că există o parte bună a lumii, a zilei pe care tocmai te chinui să o înțelegi... Totul se derulează, de regulă, cu o grabă de neînțeles. Lucruri par a
"Dacă vrei ca ai tăi copii să fie inteligenţi, citeşte-le poveşti. Dacă vrei ca ei să fie şi mai inteligenţi, citeşte-le mai multe poveşti." (Albert Einstein) În Danemarca sa natală, Hans Christian Andersen (2 aprilie